Se schimbă Codul Rutier: Amenzi de 725 de lei, NU vei avea voie să faci asta

Cei care continuă să facă acest lucru vor primi o amendă usturătoare.

 

Mai precis, este vorba despre șoferii care vor staționa în dreptul unităţilor de învăţământ. Proiectul legislativ înregistrat la Senat prevede ca șoferii care parchează în aceste locuri să primească o amendă de până la 725 de lei.

 

Pentru a nu exista confuzie între cei care își aduc sau își iau copiii de la școală, proiectul legislativ prevede schimbarea Codului Rutier. Așadar, dacă proiectul de lege va trece mai departe și va fi aplicat, pe toate laturile de acces ale unităților de învățământ vor fi amenajate spații speciale, semnalizate, pentru îmbarcarea sau debarcarea preşcolarilor şi şcolarilor, scrie Capital.

 

 

Intervalul în care pot fi folosite locurile special amenajate

 

Proiectul de lege înregistrat la Senat arată că locurile special amenajate vor putea fi folosite de către cei care lasă sau iau copii de la școală sau grădiniță, pe o durată de 20 de minute, în intervalul 07:00 – 20:00.

 

Așadar, cei care nu respectă aceste reguli riscă să primească 4-5 puncte amendă.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store