Temperaturile scad începând de luni, 18 martie 2024. Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a anunțat prognoza meteo actualizată.
Vremea va intra luni într-un proces de răcire, la început în zonele centrale, respectiv în partea de nord-vest, centru-nord-est a țării, acolo unde maximele nu vor mai depăși 7-8 grade Celsius.
Elena Mateescu, director ANM
“Doar în extremitatea de sud este posibil să mai consemnăm 15 grade Celsius”
De marți, răcirea va fi de interes în întreaga țară, potrivit antena3.ro.
Este posibil să consemnăm și precipitații, predominant sub formă de ninsoare, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, acolo unde și intensificările de vânt vor depăși 70-80km/h, dar și în restul țării vom vorbi de intensificări, în general de 40-50 km/h, inclusiv în Capitală. De marți, doar 7-8°C, iar minima se va apropia chiar de 0 grade, a precizat directorul ANM.
Elena Mateescu, director ANM
"Din a doua parte a săptămânii viitoare, mai ales de joi, temperaturile vor fi în creștere, astfel încât în weekendul următor să contăm chiar pe valori care să depășească, așa cum arată informațiile la acest moment, 20 de grade Celsius"
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale, cu un ușor deficit la munte și în nord-estul țării.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
(Foto: depositphotos)