Se pregătește reabilitarea Spitalului „Mavromati”, de la panouri fotovoltaice la investiții în sălile de operații

Primul vot a fost acordat în cadrul ședinței ordinare de astăzi, 29 mai 2023.

 

Consilierii județeni au votat, printre altele, proiectul de hotărâre privind „aprobarea documentaților tehnico-economice (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectul de investiții Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei corp A, B C, din strada Marchian nr 11”.

 

Cu alte cuvinte este vorba reabilitarea sediului central al Spitalului Județean „Mavromati” din strada Marchian.

 

În baza concluziilor Expertizei Tehnice și a Auditului Energetic a fost întocmită Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și a rezultat o valoare de investiție de 46.694.624,95 lei.

„Spitalul va fi dotat cu Building Management System ce are în vedere controlul supervizat al echipamentelor instalate într-o clădire în vederea reducerii consumului de energie, optimizării funcționării și sporirii gradului de confort și siguranță. Vor fi instalate panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrică și boilere pentru producerea de apă caldă, montate sisteme inteligente de contorizare, urmărire și înregistrare a consumatorilor energetici”,

Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.

 

Vor fi făcute astfel investiții de amploare de la schimbarea instalațiilor și a fațadei până la punerea de panouri fotovoltaice. De asemenea, vor fi schimbate inclusiv stațiile de climatizare a sălilor de operații.

 

Urmează să fie găsită și sursa de finanțare pentru realizarea acestei investiții.

 

Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de către toți consilierii prezenți la ședință.