Se pregăteşte modificarea taxei de salubrizare după ce ajunsese să crească şi de 10 ori

Abia aprobată în data de 20 decembrie, taxa specială de salubrizare va suferi deja modificări. Aceasta după apariţia unor situaţii aberante în care mai mulţi agenţi economici ajunseseră să li se impună artificial plata unor sume astronomice.

 

 Viceprimarul Cosmin Andrei a anunţat că, în curând, va fi făcut publică o modificare a regulamentului privin instituirea amintitei obligaţii de plată astfel încât în luna martie Consiliul Local să poată dezbate noua formă.


Aceasta şi pentru că, potrivit legii, proiectul trebuie să steau o anumită perioadă de timp în dezbatere publică.


“Pentru agenţii economici vom opera modificări anexei care stabileşte norma de generare pentru tipurile de activităţi ale acestora, motivat de faptul că standardul care a stat la baza fundamentării calculelor, pentru municipiul Botoşani, are abateri prea mari de la situaţia existentă. Acest lucru ar fi condus la situaţii aberante, în care agenţi economici ar fi trebuit să plătească şi până la 10 ori mai mult faţă de cât plăteau până acum”,


Cosmin Andrei, viceprimar Botoşani.


Edilul a adăugat că noile norme vor fi corelate cu istoricul cantităţilor colectate de operatorul local, fapt care va duce la corectarea situaţiei, astfel încât persoanele juridice din municipiul reşedinţă să plătească o taxă apropiată de valorile anterioare.


12


lei de persoană pe lună va rămâne taxa de salubrizare pentru persoanele fizice, aceasta fiind redusă în decembrie de la 13 lei/pers./lună.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store