Se modifică plafonul: Marcel Ciolacu anunț major pentru o parte din pensionari

Marcel Ciolacu a făcut un anunț important pentru o mare categorie de pensionari români, începând cu 1 septembrie 2024.

 

Premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste care se impozitează pensiile, prag care acum este de 2.000 de lei, scrie agerpres.ro.

 

Ciolacu a fost întrebat la Realitatea Plus dacă s-a făcut analiza cu privire la impozitarea pensiilor peste 2.000 de lei şi dacă aceste pensii vor mai fi impozitate.

 

Premierul Marcel Ciolacu

“La un moment dat cineva a decis, pe anumiți indicatori presupun, ca peste plafonul de 2.000 să fie o impozitare. Între timp știm foarte bine că nivelul de trai s-a scumpit, au existat anumite indexări, deci, cu alte cuvinte, trebuie să existe o corecție și la plafon astfel încât raportarea la puterea de cumpărare a celor 2.000 de lei ... Trebuie să faci o nouă raportare, să vezi care este nominal pragul de unde începe să crească. E normal să o facem concomitent cu recalcularea pensiilor modificarea acestui prag”

 

În prezent, pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate. Impozitul este de 10% din diferența ce depășește 2.000 de lei. De exemplu, o pensie de 2.800 de lei este impozitată cu 80 de lei.

(Foto: Facebook)