Se lucrează intens pe Bulevard: Chioșcuri și bănci relocate, se apelează și la Poliția Locală - GALERIE FOTO

Se scot pavelele din granit și se pregătește frontul de lucru pentru montarea noilor pavele cu model 3D.

 

Lucrările de reabilitare a zonelor pietonale de pe Bulevardul Mihai Eminescu au fost inspectate de primarul Cosmin Andrei.

 

„Stadiul lucrărilor este avansat. Pavelele scoase, care se prezintă în stare bună, vor putea fi reutilizate în alte zone ale orașului”,

primarul Cosmin Andrei.

 

De asemenea, potrivit primarului municipiului Botoșani, se vor efectua lucrări de reabilitare și la structurile de susținere a gardurilor de împrejmuire a Parcului Central.

 

 

Chioșcurile stradale vor fi relocate

 

În contextul lucrărilor de reabilitare a trotuarelor de pe bulevard, băncile și chioșcurile stradale vor fi relocate temporar, cel mai probabil pe spațiile verzi. În acest sens, va fi solicitat sprijinul Poliției Locale.

 

Lucrările de reabilitare a zonelor pietonale de pe Bulevardul Mihai Eminescu se vor desfășura pe ambele părți, de la Liceul Teoretic „Grigore Antipa”, până la sensul giratoriu cu strada Marchian și George Enescu.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store