Se lucrează de zor pentru nocturna de la Botoșani – VEZI detalii – FOTOGALERIE

Imediat după semnarea contractului de lucrări, firma din Cluj care a câștigat licitația a și trecut la treabă. Marți în jurul amiezii, muncitorii de la Energobit se aflau la Stadionul Municipal și lucrau la partea de fundație.

 

Potrivit conducerii Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) în primă fază se toarnă fundația pe care vor fi montați cei patru stâlpi care vor susține reflectoarele.
 „Deja s-au turnat fundațiile pentru stâlpi și se continuă cu lucrările pentru a trage ei firele acolo pentru montarea transformatoarelor. Deja pentru doi sau chiar dacă nu mă înșel, pentru trei stâlpi deja sunt turnate fundațiile”, a declarat Lucian Drăghici, director interimar DSPSA.
Partea cea mai dificilă până la terminarea contractului de lucrări o constituie aducerea efectivă a stâlpilor care nu se fabrică însă în România.
”Asta este în funcție de cum vor aduce ei stâlpii, pentru că asta e cea mai mare problemă a lor, să facă comanda, nu știu dacă este făcută efectiv. Știu că era în discuție și în mod normal ar fi trebuit să ia să facă comanda pentru stâlpi, ei vin din afară, la noi în țară nu se face așa ceva. Și am înțeles că asta ar fi singura problemă care ar putea întârzia”, a mai spus șeful de la DSPSA.
Lucian Drăghici s-a arătat optimist cu privire la termenul de finalizare a lucrărilor la instalația de nocturnă și încălzirea în gazon, în cazul în care ar fi depășită data de începere a campionatului de fotbal, FC Botoșani având posibilitatea să obțină o derogare de la Federație, pentru câteva etape. (G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Firma din Cluj aproape să ne facă nocturna: Numărătoare inversă până la START lucrări