Se fac ANGAJĂRI la Cornișa!!! Primăria caută director pentru parc

În primă fază s-a intrat în linie dreaptă cu desemnarea structurii care va prelua sub tutelă parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa. 

 

Consiliul Local a votat că aceasta să fie Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) condusă de Eugen Țurcanu. 

”A fost ședința de CL în care am spus cine se ocupă. Intrăm în prima etapă pentru a angaja responsabilii care la rândul lor se ocupă de partea de personal de execuție. Cred că luni a fost făcut anunțul pentru șapte posturi. Am urgentat cu viza de legalitate a Prefecturii, apoi trebuia să găsim variantele de studii pentru cei care vor participa și condițiile de participare la concurs”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

Primarul a convocat o ședință extraordinară pentru data de 1 august când pe ordinea de zi a fost introdus un proiect de hotărâre privitor la o rectificare a bugetului local.

O sumă de 21.000 de lei va fi direcționată către Cornișa. 

”Chiar pe rectificarea asta de buget deocamdată ne prindem doar banii pentru cele șapte persoane care nu existau nicăieri, am identificat în economii la alte structuri din Primărie care aveau bani pentru salarii dar în exces”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

Directorul ”plin” la Cornișa ar urma să fie Eugen Țurcanu care va avea un adjunct ce va fi stabilit prin concurs. În primă fază s-au scos la concurs posturi TESA. 

”Postul de director adjunct, postul de șef de servicii, contabilitate. Director va fi cine va ieși la concurs”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

Cât despre partea de lucrări pe obiectiv, Cătălin Flutur a declarat că în prezent Cornișa ”arată mai rău decât arăta în urmă cu o lună de zile”. (G.E.)

 

Vezi și: Bani cât un sfert din Cornișa - ATÂT valorează un botoșănean