Se bagă şi Dolineaschi la spitale : Obsesia comasării nu e singura soluţie

 

Preşedintele executiv al PSD Botoşani, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat că PDL nu informează corect cetăţenii atunci când spune că doar prin desfiinţarea altor spitale se poate obţine un grad superior pentru Spitalul Judeţean.
“PDL dezinformează deliberat cetăţenii atunci când spune că doar comasarea este salvarea Spitalului Judeţean. M-am interesat în alte judeţe să văd cum s-a procedat. Sunt foarte multe locuri în care s-a obţinut un grad superior pentru spitalul judeţean, fără a fi nevoie de desfiinţarea altor unităţi”, a declarat Dolineaschi, care adăugat că în general conducerile judeţene au urmărit menţinerea spitalelor sau cel mult alipirea unor unităţi cu un număr mic de paturi.
Printre judeţele unde spitalele de urgenţă au obţinut grade superioare fără a fi nevoie de desfiinţarea unităţilor mari se numără Constanţa, Vrancea, Prahova, Dolj, Argeş, Teleorman sau Bacău. „Faptul că în altă parte se poate, arată că această obsesie a comasării nu reprezintă singura soluţie pentru Spitalul Judeţean. Eu îi invit pe domnii de la PDL să lase puţin politica de-o parte, ca să vedem împreună dacă nu cumva există şi o altă variantă. USL a propus un proiect care nu presupune desfiinţarea spitalelor. Ar putea fi un punct de plecare în găsirea unei soluţii care să fie cu adevărat în favoarea botoşănenilor”, a adăugat preşedintele executiv al PSD Botoşani.