Se adâncește misterul în cazul militarului găsit împușcat, sora lui Andrei face noi dezvăluiri: Am primit de la procuror un portofel gol!

S-a sinucis, a fost împușcat, a fost un accident? Avea probleme în dragoste, era în depresie? Se lupta cu lipsurile de orice fel? Întrebări la care familia răspunde și susține cu tărie: Andrei NU s-a sinucis!

 

Andrei Dănilă, în vârstă de 22 de ani, din Botoșani, a fost găsit împuşcat sâmbătă seara, în unitatea militară din Focșani, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

 

Un comunicat al Brigăzii Focşani, remis presei duminică, anunţa că Andrei Dănilă, militarul în vârstă de 22 de ani găsit mort în unitate, s-a împuşcat cu arma pe care o avea.

 

"Maistrul militar cls. IV Dănilă Andrei, din cadrul UM 01471 Focșani, a decedat sâmbătă, 1 octombrie, în jurul orei 20:00, în urma unei răni prin împușcare, în timp ce își întreținea armamentul din dotare (...). Militarul nu se afla în serviciul de zi pe unitate, iar din primele date a rezultat faptul că decesul a survenit în urma unei sinucideri", se arată în comunicat.

 

 

”Dreptate pentru Andrei!”

 

Sora lui Andrei, llona Dănilă, a reacționat zilele trecute, spunând răspicat că fratele ei nu s-a sinucis. Mai mult, ea spune că tânărul a fost omorât, iar acum se încearcă mușamalizarea cazului.

 

Astăzi, tânăra a revenit, spunând că a primit din partea procurorului lucrurile lui Andrei, fiind uimită de faptul că portofelul fratelui ei era gol. Ilona cere acum ”dreptate pentru Andrei”.

 

”Dreptate pentru Andrei! Am primit de la procuror un portofel gol. Andrei mereu avea bani la el. Nu plătea cu cardul niciodată. Procurorul a recunoscut când mi-a dat cheia de la apartament că au fost ei înainte. Fără mandat. Fără proprietar. I-au luat și banii doar ca să spună că avea probleme. Și dacă avea probleme cu banii, jigodiilor, eu și Andrei am fost crescuți cu puțin și am învățat să vedem lumea dincolo de asta. Eram o familie fără foarte multe, dar o familie fericită”,

Ilona Dănilă, sora lui Andrei

 

Sora militarului face și un apel către cei care l-au cunoscut pe Andrei Dănilă:


”Rugăm pe toți cei care l-au cunoscut să strige după dreptate. Distribuiți poze și filmări cu el ca să vadă toată lumea cât de vesel și bun era. Dreptate pentru Andrei!”

 

De asemenea, tânăra din Botoșani dezvăluie și un mesaj primit de la fiul proprietarului apartamentului unde stătea Andrei în Focșani, un mesaj care pare să adâncească și mai mult misterul morții militarului de 22 de ani (vezi foto jos):


”În primul rând condoleanțe. Am văzut postarea ta în ziar. Fratele tău de o lună stătea la tatăl meu în Focșani. El joi l-a sunat pe tata să îi spună că i-a lăsat banii de chirie în apartament. Tata a ajuns tocmai sâmbătă, dar nu a găsit nici un ban. A încercat să îl sune, în zadar, și tata și colegul lui de apartament, dar degeaba. Lui tata i-ar fi zis cineva că de fapt ar fi trimis un coleg să lase banii în apartament. Acolo erau și banii celuilalt băiat care nici ăia nu mai sunt. Ni se pare foarte ciudat. Încearcă să iei legătura cu colegi de-ai lui, pentru că de la procurori nu cred că vei afla nimic”.