Prețurile alimentelor ating un nivel record din cauza inundațiilor.
Inundațiile care au avut loc pe parcursul acestei veri, nu a afectat doar locuințele oamenilor, ci face o pagubă și în buget. Urmând ca prețul alimentelor să crească considerabil în această perioadă. Cel mai mult se vor scumpi lactatele, carnea și cerealele. Datele producătorilor arată că un sfert din culturile de roșii și de ardei deja au mucegăit pe câmp.
Vor fi scumpiri de 7% din luna septembrie. Un kilogram de carne de porc costă acum aproximativ 20 de lei, din toamnă va ajunge până la 21,5 lei.
Pe 1 ianuarie, un litru de benzină era 5 lei și 16 bani, iar în iulie a ajuns la 5 lei și 40 de bani.
Preţurile la alimente, în scădere cu 0,24% în iunie; în topul ieftinirilor: cartofii, ouăle şi fructele.
Preţurile de consum la mărfurile alimentare au scăzut în luna iunie cu 0,24% raportat la mai, însă au urcat cu 3,86% faţă de cele înregistrate în iunie 2017, cele mai mari ieftiniri fiind la cartofi (5,9%), ouă (3,82%) şi fructe proaspete (3,41%).
Cele mai mari scumpiri s-au consemnat în iunie, comparativ cu luna precedentă, la citrice şi alte fructe meridionale, cu 1,42%, miere de albine, cu 0,48%, produse de franzelărie, cu 0,39%, şi la carne de bovine, cu 0,32%.
Creşteri mici de preţuri au mai fost înregistrate la unt (0,28%), peşte proaspăt şi conserve din peşte (0,26%), pâine (0,21%), telemea de vacă (0,15%), cacao şi cafea (0,15%).
Şi la categoria băuturilor alcoolice au fost mici scumpiri în iunie, astfel: la categoria ţuică, rachiuri şi alte băuturi – 0,21%, vin – 0,12% şi bere – 0,07%.
Deşi în iunie 2018 faţă de mai preţurile la energie electrică, gaze şi energie termică au stagnat, acestea au consemnat creşteri faţă de decembrie 2017 de 2,46%, 10,43% şi, respectiv, 2,13%.
Tarifele la servicii au crescut în iunie 2018 cu 0,20% în comparaţie cu luna precedentă, cu 1,19% faţă de decembrie 2017 şi cu 2,58% raportat la iunie 2017. Cele mai mari scumpiri s-au consemnat în iunie, faţă de mai, la transportul aerian, de 4,44%, informează Huff.ro. Comparativ cu decembrie 2017, biletele de avion au fost mai scumpe în iunie cu 10,22%. Alte creşteri de tarife au fost în iunie la serviciile de igienă şi cosmetică – 0,51% (plus 3,22% faţă de decembrie 2017), la transport urban – 0,39% (plus 1,90% vs decembrie 2017) şi la serviciile oferite de restaurante, cafenele şi cantine – 0,32% (plus 1,89% raportat la decembrie 2017).