Viața publicistică a Botoșaniului interbelic este strâns legată de numele lui Scarlat Callimachi. Descendent al unei familii boierești cu origini fanariote, licențiat în drept la Paris, poet de factură avangardistă și director al revistei „Punct” (1924-1925), întemeietor, împreună cu B. Fundoianu, Armand Pascal și Sandu Elias, al grupării de teatru modern „Insula”, acesta a condus, la Botoșani, revistele antifasciste „Clopotul”, tipărit în 1000 de exemplare (1933-1934), „Soarele” (1935), „Horia” (1936). Supranumit Prințul Roșu pentru adeziunea sa la ideologia comunistă (a adoptat bolșevismul după ce, aflându-se în Finlanda în 1917, a participat la o ședință publică la care Vladimir Lenin a ținut un discurs), Scarlat Callimachi a publicat, în 1933, în „Clopotul”, pamfletul Căderea Babilonului, pentru care a făcut un an de detenție. Din cauza participării la congresele anti-fasciste internaționale și a relațiilor cu comuniștii francezi și sovietici, între 1940 și 1941, s-a aflat în lagărele de la Miercurea Ciuc, Caracal și Târgu-Jiu. După 1944, a fost redactor la „Victoria”, apoi director al Muzeului Româno-Rus (1948-1963).

În ce privește arta, la fel ca alți avangardiști, avea tendințe radicale, declarându-și el însuși această poziție: „Am rupt orice legătură cu arta trecutului, căci secolul nostru de emoții puternice şi fulgerătoare are nevoie de forme noi pentru manifestările lui de artă“. A publicat volumele: Frunze (1920); Tăceri imobile (1921); Alb și negru (1927); Erotice (1933); Căderea Babilonului (1956); Ritmuri și clopote (1968) ș.a.

Scarlat Callimachi a practicat o formulă poetică între constructivism și expresionism. Versurile sale, sacadate, reliefate datorită accentuării unor cuvinte prin scrierea lor cu majuscule exprimă nevroza provocată de nemulțumirea față de anchilozarea în tradiție a veacului. Textele, cu ecouri bacoviene, redau adesea o atmosferă sumbră, provocatoare de angoase, sugerând totodată revolta. Sunt poeme-manifest, la fel ca textele poetice ale celorlalți avangardiști. În primul număr al revistei „Punct” (din 1924), editat în formă de afiș, Scarlat Callimachi își publică poemul Neguțătorul de gândiri, care poate fi interpretat ca o ars poetica a noii generații, dar și ca o parabolă despre soarta artistului.

Revoluția în artă este adesea tratată în corelație cu revoluția socială. Multe dintre poemele lui Scarlat Callimachi conțin și dimensiunea civică, făcând adesea aluzii (în spiritul ideologiei comuniste) la revoluția din Rusia anului 1917.

Dacă ar fi continuat să scrie poezie în maniera textelor de la începutul anilor 30, Scarlat Callimachi ar fi rămas în istoria literaturii române ca unul dintre avangardiștii care au contribuit, atât prin opera lor, cât și prin activitatea publicistică, la revoluționarea formulelor poetice. Adoptând însă ideologia comunistă și promovând-o prin scrierea unor texte angajate, el a rămas în uitare, fiind amintit arareori de istoricii și criticii literari.

(Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”)

AEVEA

și sânge și nebunie
veacuri și albe mari
credinți și
cadaverice parfumuri
Neant Tăceri Necunoscute
și UMBRE… UMBRE…
O frunte și sânge pe spini de aur

NEVA

curge ca lumina nopților polare
și privește, cu ochi limpezi,
la tăcerea sepulcrală
înnegrită în a pietrelor priviri.
UMBRE
trec pe poduri nalte
căutând ceva în grabă.
CLOPOTE
plâng în turle îngrozite
de sânge.
NEVA
curge ca gândirea
celor ce-au murit de mult.
Câte-un sloi de gheață geme
ca un suflet fără tihnă.
NEVA este-un șir de lacrimi…
Petrograd

LIBERTATE

Zăpadă, cruci și sânge înnegrit de vaiete și lacrimi.
Un cerșetor, o oarbă și-n câine-n căutarea unui os uscat.
Strigăte, râsete și sărutări pătate de sânge și de teamă.
Palate, mini, soldați în uniforme rupte și parfumate.
Iubiri, credință și prostituții în brațe obosite de neant.
Petrograd

NEGUȚĂTORUL DE GÂNDIRI

Șade,
strivit de umbrele
dughenii provinciale,
neguțătorul de gândiri.

Vinde,
cernind pe micile-i balanțe
invizibile,
esențe de gândiri. 

Nebunului
– din casa de nebuni fugit –
gândiri subtile,
incolore,
urlătoare,
imobile.

Femeii
– cu doi sâni ca norii frământați –
îi dă,
într-o pastilă semi-obscură,
gândul minciunii
în iubiri.

Și fratelui,
îndrăgostit de acele parfumuri
ale trupului de soră,
îi vinde,
într-un pahar pătrat,
o băutură de smarald,
uitată.

Idiotului,
cu părul lung,
cu mâinile tremurătoare,
cu unghiile negre, roase,
îi dă,
privindu-l cu smerenie fictivă,
ceva din gândul-pastă
de creieri, ori de suflet –
într-o cutie albă,
de carton,
cu eticheta: geniu.

Vinde,
neguțătorul de gândiri,
esențe,
clienților în haine de burgheji.

Dugheana e a lui,
dar
EL e marele necunoscut
în eul celui ce a târguit
la EL.

INSOMNIA

Și soarele și praful
au căzut pe drumuri.

Și călătorul învechit în haine
se duce parcă-ncet.
Și numără copacii…

Amurgul greu se lasă în praf
multicolor.

Apasă paroxismul razelor solare
ca pe mormânt.

Și numără copacii…

Și ochii sunt închiși
ca cerul ultimei furtuni.

Și pasul lui e greu în tot ce este
praf.

Și soarele îl arde
ca ghețurile semi-obscure.

Și numără copacii…

În glasul lui vibrează
spasmodic insomnia.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: