„Oare va veni odată vremea ca botoșănenii culți să înțeleagă de ce în Apus nu e oraș cât de mic unde să nu se poarte cu iubire grija trecutului local?” – această întrebare, plasată drept motto în Dicționarul botoșănenolor, a stimulat și, în cele din urmă, a definit întreaga activitate de istoric și publicist a lui Ionel Bejenaru (n. 24 septembrie 1948 – d. 7 mai 2013).

Absolvent al Liceului „A.T. Laurian” din Botoșani (1962-1966) și al facultății de Istorie-Filozofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1967-1973), Ionel Bejenaru a fost, timp de doi ani (1973-1975), profesor de istorie, iar din 1975 – muzeograf, șef al secției Memorialistică a Muzeului Județean Botoșani. În 1972, a debutat, în „Clopotul”, cu o recenzie la cartea Sociologia literaturii de Lucian Goldman. A colaborat cu articole social-politice, recenzii și versuri la revistele: „Actualitatea botoșăneană”, „Gazeta de Botoșani”, „Caiete botoșănene”, „Hyperion”, „Contemporanul”, „Tribuna” ș.a. A publicat volumele: Dicționarul botoșănenilor (1994); Dintre sute de rondeluri (1996); Botoșanii și Marea Unire a românilor din 1918 (1998); 100 crocodili de Botoșani (2000); Trei mătuşi Iuraşcu ale lui Mihai Eminescu în condica Mănăstirii Agafton din 1872 (2002); Biserica Uspenia – 450: file de monografie (2002); Istoria unui monument: Compania de mitraliere „Maior Ignat” în atac (2002); Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Botoşanii (2004); George Enescu – Meleagurile natale şi ale copilăriei (2005); Monumente vechi şi noi de For Public (2007); De la frumoasele tradiţii evreieşti botoşănene la pogromul din Dorohoi (1 iulie 1940) (2008). A îngrijit edițiile: L-au cunoscut pe D. Furtună (în colaborare cu Gheorghe Macarie; 1996); Botoșanii de altădată până la 1944 (în colaborare cu Șt. Ciubotaru, 1999); Amintiri din România: Botoşani (în colab. cu Duşa Ozolin; 2003).

Toate cărțile lui Ionel Bejenaru sunt născute din grija pentru trecutul local, pentru personalitățile ilustre, evenimentele, monumentele care dau credibilitate comunității. Istoricul, subliniază Florentina Toniță într-un articol comemorativ, „nu era un adunător selectiv de date, nu se mulțumea să ia de-a gata și de bună o informație, dacă ea nu trecea mai întâi prin propriile judecăți și cunoștințe. Or, știm asta, Ionel Bejenaru venea dintr-un timp al cercetătorului studios – cu creionul în mână, al intelectualului uitat ore și zile la masa de lucru. A trăit doar 65 de ani, însă și-a consumat cea mai mare parte a vieții pentru a scoate la lumină fapte, întâmplări, înțelesuri, chiar subînțelesuri. A asociat informații pentru alții lipsite de valoare, a scotocit arhivele, a pus cap la cap poveștile-martor și a recompus un timp al Botoșanilor pe care astăzi îl recunoaștem ca fiind nu doar glorios, ci și mai departe născător de legende. Botoșaniul îi datorează lui Ionel Bejenaru mai mult decât respect. Istoricul este cel care a lăsat urbei în care a trăit, și numai ei, o zestre culturală care cu greu mai poate fi egalată astăzi”.

Dicționarul botoșănenilor este un exemplu de lucrare elaborată cu migală și cu atitudine condescendentă față de predecesorii care au excelat în diverse domenii și s-au impus ca repere pentru contemporaneitate. „Într-un fel, să-l fi dat țării doar pe Mihai Eminescu și Botoșanii ar fi fost cu datoria onorată pentru totdeauna. Să-l fi dat numai pe Nicolae Iorga și ar fi fost la fel. Numai pe Enescu sau Luchian și totul ar fi fost OK. Dar, iată, toți laolaltă sunt fiii Botoșanilor. Și atâtea alte valori le stau în preajmă, purcese din aceste felurite și mirifice locuri sau rodind pe aceste locuri, spre a străluci într-o galaxie a științei și culturii românești pentru acum, pentru oricând. Și gândul ne duce la o trebuitoare Galerie a Oamenilor de Seamă ai Botoșanilor, în măsură să ilustreze mai la vedere, mai palpabil, contribuția acestor mari valori, fii ai locurilor, la neprețuitul tezaur de spiritualitate românească și universală”, scrie autorul în Cuvânt-înainte. Cei patru „genial, titani, iluștri” sunt puși în deschiderea dicționarului, Ionel Bejenaru explicându-și astfel opțiunea: „La 7 mai 1939, George Călinescu își dezvolta, în Aula Universității ieșene, conferința pe tema «Sensul vieții și operei lui Mihai Eminescu». Din ideile reputatului istoric și critic literar,  desprindem una – «Geniul este individul care se abstrage de la viața zilnică și-și trăiește existența sa simbolic». Eminescu, Iorga, Enescu, Luchian – patru fii ai Botoșanilor, patru genii. Poezia, istoria, muzica, pictura – într-un mănunchi. Rostite relativ la Eminescu, spusele lui Călinescu au puterea de cuprindere a tuturor. De aceea, eludăm criteriul alfabetic și-i grupăm, în față, înaintea tuturor, ca o dominantă valorică a tot ceea ce au dat mai bun Botoșanii spiritualității românești și universale. Așa trebuie”. Cele 235 de medalioane pe care le conține dicționarul prezintă tot atâtea destine, cu informații despre viața și activitatea personalităților evocate, dar și cu referințe bibliografice foarte utile cititorului de azi.

Culegerea de „cronici rimate” 100 crocodili de Botoșani este diferită de celelalte lucrări ale lui Ionel Bejenaru. Aici, se simte îndeosebi vocea publicistului preocupat de contemporaneitate, cu toate cusururile, clișeele, prejudecățile acesteia. Iată cum motivează însuși autorul, în Cuvânt lămuritor, scrierea acestor texte: „Noi, să o spunem, am dat CROCODILULUI o nouă dimensiune, mai umană, am zice, făcându-l, chiar aici, la Sitna, să se implice în viața socială, să-și dea cu părerea, să ia atitudine, să știe a deosebi răul de bine, spre a duce un trai decent, acum, prin meandrele tranziției noastre românești. Tocmai, de aceea, CROCODILUL a devenit un adevărat leader de opinie, omul obișnuit, omul de rând fiind cu mult în imposibilitatea de a atinge un atare nivel. Dar, fără îndoială, acesta din urmă e satisfăcut că are cine să-l reprezinte”. Ironist rafinat, cu predispoziții către expunerea alegorică, Ionel Bejenaru prezintă, ca într-o oglindă manifestările contemporanilor în diverse domenii și situații: viața artistică, mass-media, prestarea de servicii, stârpirea corpuției, accesul la guvernare, opțiunea electorală, ecologia, agricultura modernă, patriotismul local, scumpirea vieții etc., etc. De-a dreptul savuroase sunt aceste cronici ale prezentului.

Lucia Țurcanu,

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

CROCODILUL DE BOTOȘANI ȘI MASS-MEDIA

Scrisă sau vorbită, presa-i dă târcoale –

E la El, la Sitna un nonstop asalt;

Apa Sitnei este numai rotocoale.

Când sar gazetarii de pe loc înalt.

Toți visează-n taină pagini epocale

Și c-o să le iese-un strașnic reportaj,

Ba îi fac și poze, de la deal, la vale –

Nu se mai termin' al lor pelerinaj!

CROCODILUL nostru nu mai prididește

A răspunde-atâtor mii de întrebări –

Câteodată însă i se cam acrește

Și-i trimite grabnic înspre patru zări.

Unii vor să știe ce-are azi la masă,

Dacă peștii zilnici îi preferă vii,

Dac' onor consiliul i-a propus o casă –

Ochelari de poartă, câte dioptrii?

Alții vor să știe și ce hobby are,

Dacă frecventează baruri, discoteci,

Dac' a prins culoare sau quintă royală,

Când le-a luat, la poker, banii la zevzeci.

Nu o dată însă e cuprins de-uimire,

Căci dând să citească ce e scris în ziar,

Se găsi, anemic, pomenit de-o știre,

Lângă reportajul despre-un dispensar.

Dar de-acu', când vede-un gazetar cu mapă,

S-a decis maestrul să-i arate coada

Și să se scufunde, ca protest, în apă,

Lăsându-l să scrie despre Baba Rada.

CROCODILUL DE BOTOȘANI PE POST DE FUNCȚIONAR

Deși un caz ca ăsta este extrem de rar,

Probând curaj, nu-l trecem sub tăcere,

Mizând că-i plin de-nvățăminte, chiar,

Când lumea-n îndreptare dă să spere.

Chiar de-a lipsit o vreme de la școală

Și îi lipsesc cei șapte ani de-acasă,

Să ținem cont, o fi trecut prin boală

Sau a sărit, nu rareori, vreo masă.

Firesc, a aspirat să fie-un star,

Dar nu-i cum vrei, ci cum se nimerește;

Încalte-a prins un post de funcționar

Și-acum muncește-activ, funcționărește.

L-a învățat rapid pe „vino mâine!”,

Știut apel și-atât de popular,

Cu care-atâți câștigă azi o pâine,

Dar, îndeobște, orice funcționar.

Când șeful este dus din unitate

Și, să fim sinceri, este cam ades,

O ia și El spre locuri mult visate,

Căci interesul poartă musai fes.

Ne stau exemple multe la-ndemână

Cu CROCODILUL nostru funcționar,

Dar nu le publicăm, amice, până...

N-om ști că faptul nu e în zadar.

Așa că, pân' atunci, mai treacă-meargă,

Să-i dăm niscaiva timp de îndreptare;

De-l speriem. El nu cumva s-o șteargă

Cu cine știe ce duduie înspre Mare.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: