Iaca, politicienii şi-au mai luat o grijă de pe cap, au trecut şi peste Ziua Naţională, unii cu fasole şi cârnaţi, alţii cu aplauze, iar cei de la guvernare cu huiduieli. Botoşănenii au fost mai reţiiuţi cu apaluzele şi huiduielile, au apreciat mai mult latura gastronomică a manifestării.
Se pare că românului o dată pe an îi pasă că e român, şi chiar face din acest fapt o calitate. Priviţi poza politicianului dâmboviţean bliţat în manifestările de pe 1 Decembrie: la cravată şi costum, cu tricolorul prins la rever, ţanţoş ca un păun, flancat de doi aghiotanţi ce duc o coroană cu flori artificiale pentru a o agăţa de gâtul rece al vreunui soldat necunoscut. Vezi indivizi care nu prea ştiu nimic despre istoria acestui neam, care prin fiecare propoziţie rostită faultează limba română, mai-mai să nu-i înţelegi ce vor să spună, dar care se bat cu pumnul în piept declamând pe la orice colţ de stradă că sunt cei mai buni români şi că şi-ar da viaţa în orice moment pentru ţărişoara lor. Ei da! Când îi întrebi despre isprăvile acestui neam, imediat îţi decupează câte un personaj istoric, cu întregul lui clişeu de bravuri, şi trec la recitat.
Te-ai născut român fără voia ta, e un dat genetic şi natural, aceasta este partea conjuncturală a faptului că eşti român, însă, pentru a dobândi cu adevărat statul de român este absolut necesar să-ţi antrenezi spiritul în acţiuni care să dovedească apartenenţa ta la o cultură, la o civilizaţie şi la o istorie. Stau şi mă întreb dacă individul care varsă lacrimi când pune mâna pe tricolor şi care la câteva minute este în stare să-şi păcălească aproapele pentru a obţine niscai avantaje este sau nu un bun român. Răspunsul este unul singur: NU. Manifestarea lui nu-i decât partea emoţională şi epidermică a patriotismului, partea cu adevărat profundă e atunci când îţi faci meseria cu profesionalism, în folosul umanităţii, indiferet pe ce palier al societăţii te-ai manifesta; un strungar bun e mai patriot decât orice hahaleră politică.
Sunt români de care în orice moment pot fi mândru, de exemplu, de Gică Hagi. Şi nu pentru faptul că ţinea mâna în dreptul inimii când se cânta “ Deşteaptă-te, Române”, ci pentru că a încercat să facă din fotbal o artă, respectându-şi până la epuizare meseria. Acelaşi lucru pot spune despre Ilie Năstase şi Nadia Comăneci. La fel de mândru sunt de Ion Luca Caragiale şi de Emil Cioran, chiar cu-n plus pentru ei, au avut puterea şi talentul de-a evidenţia defectele acestui popor, şi nu oricum, ci într-un mod genial. În schimb, nu pot fi mândru de Florin Ţurcanu care se crede ca făcând parte din familia liberală a Brătenilor. Păi, pe un asemenea troglodit dacă îl întrebi cu ce se mănâncă liberalismul românesc, îţi răspunde sec: cu polonicul. La fel nu pot crede într-un social-democrat care are cinci vile şi vreo două apartamente dobândite toate prin furtişag, cotrobăind prin buzunarele contribuabilului, în timp ce ideologia lui este una a egalitarismului. Să nu uităm, pe tărâmul politic, de cele mai multe ori, patriotismul încorporează şi o mare doză de fariseism.
Lucian ALECSA
