SCRIE SCRIITORUL : Stelică de la măcelărie dă cu barda-n politichie

 

Iaca, deputatul portocaliu de Darabani, Stelică Iacob Strugaru, e spre sfârşit de mandat şi e pentru prima dată când se afişează la o conferinţă de presă, până acum ori s-a fofilat insinuând tot felul de motive, mai mult sau mai puţin plauzibile, ori a tăcut precum mortul în păpuşoi. Deputatul e un tip original, de altfel cum sunt mai toţi parlamentarii de Botoşani, da, spre deosebire de Florin Ţurcanu care excelează în „originalităţi stilistice”, gen „vot de blană” sau „ masturbate”, Stelică Iacob Strugaru, chiar dacă se apropie ca nivel de cultură de liberal, este mult mai atent la ceea ce spune, pe deasupra uneori are şi umor. Fiindcă tot am făcut această comparaţie pot spune că punctul comun al celor doi este „prezumţia de nevinovăţie” a tot ceea ce spun, de cele mai multe ori îi ia gura pe dinainte debitând verzi şi uscate. Un alt „original” este Costică Macaleţi care tace precum lemnul, e de departe cel mai fleţ parlamentar de Botoşani.
Şi acum să vedem prin ce s-a evidenţiat deputatul Stelică în dialog cu jurnaliştii. Prin atitudinea pe care a avut-o nici o secundă n-a lăsat să se înţeleagă c-ar dori să părăsească barca portocalie, din contra, pe zi ce trece pare a-şi consolida poziţia în partid, ce-i drept, fiind ajutat şi de desele lui porniri impulsive. Aşa-i în politică, de multe ori gura bate… mintea. Deputatul şi-a început show-ul într-un stil bufonic, caracteristic foştilor peremişti: gesticulând, aruncând tot felul de glumiţe şi poante unele sărate altele inodore, folosind tot felul de cuvinte neaoşe, a terminat spectacolul cu o frază cel puţin interesantă, deja de toată lumea ştiută: ”N-avem nici buni, nici răi, toţi suntem pe-o măsură, toţi suntem o apă şi-un pământ”. Să detaliem şi să interpretăm spusele deputatului. Cea mai plină de umor explicaţie a deputatului a fost atunci când a motivat angajarea fiului său la cabinetul lui parlamentar: ”ştie engleza mai bine decât mine”. Prin această propoziţie deputatul a încercat să lovească doi iepuri dintr-o lovitură, să insinueze că el cunoaşte câtuşi de puţin engleza şi că are o progenitură doctă. No, a dat cu bâta-n baltă! Printre altele, Stelică Iacob Strugaru ne înştiinţa că judeţul Botoşani se va desfiinţa odată cu regionalizarea ţării şi că vom face parte din judeţul Bucovina de Nord alături de Neamţ şi Suceava. Atenţie, Bucovina de Nord e la ucraineni, poate fi vorba doar de Moldova de Nord, sper să fie doar o gafă! Acest lucru ar trebui să ne dezavantajeze, este riscul ca Botoşaniul să ajungă un fel de Dorohoi pentru noul judeţ, un municipiu fără strălucire,  chiar dacă spiritul acestor locuri e mult mai viu decât în restul viitorului judeţ. Politicienii spun că Uniunea Europeană ne forţează să facem o nouă împărţire teritorială, putem accepta şi această supoziţie, dar stau şi mă întreb prin ce oraşul Suceava e mai îndreptăţit să fie capitală de judeţ, să nu uităm că e un oraş mai mic decât Botoşaniul, fără o fizionomie urbană deosebită şi apoi numai pentru simplul fapt că în perioada medievală a fost Cetate de Scaun şi că Gheorghe Flutur e capelmaistru în PDL acestea nu sunt motive grele pentru a accepta cu pasivitate această măsură. Suceava e un produs urban comunist în proporţie de peste 70%.
Se pare că parlamentarii botoşăneni nu prea sunt răscoliţi de orgoliul local, iar cei care se mai învârtoşează din când în când o fac doar din instinct politic şi nu dintr-un impuls lăuntric.
Lucian ALECSA