Snobul este individul care ciuleşte urechile la tot ce-i nou în jurul lui, asimilând partea spectaculoasă, dar în acelaşi timp şi epidermică a lucrurilor, fără a întra în profunzimea lor, după care se îmbăţoşează epatându-şi cunoştinţe şi bravând în mare înţelept. Numai că între el şi cultura autentică se păstrează o distanţă kilometrică, iar de dai să-l provoci la dialog pe un astfel de individ se fofilează şi dă în lături ca o fată mare înainte de-a fi mireasă. Când vine vorba de modă, indiferent de natura acesteia, o absoarbe pe sponci, cu sete şi fără niciun fel de discernământ, ajungând ca de multe ori să se împiedice în propriile prostioare. Snobul pozează într-un tip vesel, dar, în sinea lui, trebuie să fie foarte trist, mai ales atunci când dă nas în nas cu realitatea sau când se loveşte cu ţeasta de pragul de sus al adevărului.
Snobi sunt pe toate drumurile, care mai de care mai… cocoşel, îşi expun penajul în orice context, se mişcă ţanţoşi printre citate şi vorbe înţelepte îngurgitate fără niciun fel de poftă, iar când le vine rândul să-şi evidenţieze propriile lor idei să vezi cum îi apucă sughiţul. Abia în acel moment vezi cât îi duce mintea. Am cunoscut foarte mulţi snobi, cei mai mulţi pot fi recrutaţi din lumea politică. Trist e faptul că în mâinile lor se găsesc pâinea şi cuţitul, cică ei sunt cei desemnaţi de către noi să împartă tainul naţiei şi să ne disciplineze viaţa. În acest caz, nu-s departe de adevăr, deh, după sac şi petec. Când o fac, o fac cu-o lipsă totală de discernământ, o fac pe criterii numai de ei ştiute, prioritar fiind criteriul interesului personal. După cum vedeţi, lipsa de discernământ constituie problema nocivă a acestor indivizi, fie că-i vorba de cultură, fie că-i vorba de exprimarea socială. Politica a făcut mulţi oameni neoameni; nu-i o afirmaţie gratuită: cunosc indivizi care au călcat cu timiditate pragul politicii, fiind însoţiţi de bun simţ şi modestie, iar după un an de Parlament am dat peste cu totul alţi indivizi: încrezuţi, ţâfnoşi, iritabili şi snobi pe deasupra.
Acum trei ani am cunoscut un candidat la Camera Deputaţilor pe colegiul Dorohoi care, la prima citire, mi-a făcut o impresie deosebită, când a fost ales am gândit că este pentru prima oară când Botoşaniul a dat lovitura şi că vom avea în Parlament un politician deosebit: tânăr, activ, cult, bine informat şi abil, că va face tot posibil să promoveze cu responsabilitate spiritul acestor locuri, chiar dacă va sta pe un scaun inconfortabil, cel al opoziţiei. E ştiut, cultura nu costă bani. Ei bine, în trei ani de mandat nu i-am văzut ochişorii la nici o manifestare culturală de anvergură. Şi slavă Domnului, au fost destule, atât la Ipoteşti cât şi la Botoşani. De asemenea, eram convins că va avea puterea să-i umbrească ieşirile ciobăneşti ale colegului de alianţă. La niciun an am rămas total dezamăgit, am constatat că omul meu e la fel ca ceilalţi, ba şi mai confuz şi ignorant. Până la urmă pot concluziona: Cum e turcul, e şi pistolul sau cum e Ţurcanu, aşa-i şi Dolineaschi, nu degeaba s-au unit sub acelaşi slogan: „Jos Băsescu!” Deputatul Andrei Dolineaschi nu-i decât prototipul snobului politic.
Lucian ALECSA
