SCRIE SCRIITORUL: Şi-nc-o dată, măi băieţi, hop şi-aşa!

 

Scumpirile de pe piaţa agro-alimentară ne vor tăia la maţe, şi apoi, preţul curentului a crescut, a gazului la fel, începând cu luna octombrie vom „ beneficia” de facturi cu mult mai ...grele. Asta datorită guvernului social liberal care are grijă să ne golească buzunarele ca nu cumva să năpădească hoţii peste noi. Halal guvernare! Şi-nc-o dată, măi băieţi, hop şi-aşa!

Şi-nc-o dată, măi băieţi, hop şi-aşa! După 3 luni dezastruoase pentru ţară , useliştii n-au înţeles mai nimic,  continuă să fie cei mai aprigi inamici ai  poporului român. E trist cum unii dintre aleşii neamului pot gândi cu atâta înverşunare asupra noastră, după ce auzi câte enormităţi poate declara unul ca Eugen Niculăescu,  eşti tentat să crezi că individul e scăpat de la balamuc şi că-l nu-l doare nici în cot de ceea ce se întâmplă în jurul lui. Cică dacă Traian Băsescu nu dansează pe jar cum îi vor cânta cei de la putere, useliştii vor iniţia o nouă procedură  de suspendare. Nu-i interesează faptul că ţara e pârjolită sau că banul public se duce pe apa sâmbetei, pentru ei cel mai important lucru este să-l  muţească pe preşedinte. Din acest grup de comando fac parte toţi puşcăriabilii, de la Ion Ghişe şi terminând cu Relu Fenechiu. Bineînţeles, din corul „înţelepţilor” nu putea lipsi Dan Voiculescu - cel mai iubit motan dintre pământenii lui Gâdea. Poate că aceşti indivizi se cred „îndreptăţiţi” s-o facă, îşi apără blana, trăiesc iluzia că Justiţia e în mâna lui Traian Băsescu şi speră că terminându-l pe preşedinte vor putea lua cu japca şi această instituţie, dar nu-i înţeleg pe cei fără de păcate, alde Andrei Dolineaschi şi Costică Macaleţi, de ce se lasă târâţi într-o astfel de tărăşenie. Useliştii sunt total nemulţumiţi de Mona Pivniceru, se aşteptau ca noua ministră să-i termine de îndată pe Kovesi şi pe Murar. Se pare că moldoveanca noastră, după ce-a fost surprinsă în limuzina fecioraşului lui Bombonel, a devenit foarte prudentă şi chiar neascultătoare, cică nu-i mai răspunde la telefon nici  celebrului ieşean Vlasov, a cărui menajeră de noapte i-a fost în ultimii ani.
Mă întreb de ce nu se delimitează Victor Ponta de acest grup de haiduci şi nu încearcă să redreseze ţara, cel puţin să-i redea imaginea pe care a avut-o înainte de a o bombarda cu minciuni. După cum se comportă înclin să cred că acest individ este dotat de la  natură cu-o nesimţire incurabilă, oricât ar încerca să-şi pudreze bubele, care în limbaj politic se numesc: plagitomanie şi mitomanie, cicatricele vor rămâne evidente, mai ales pentru cei din afara graniţelor. Aş dori să-l văd pe Victoraş pe la uşile cancelariilor europene cerându-şi scuze. E-o iluzie! După primele reacţii se pare că orgoliul nu-l lasă să se umilească, pe zi ce trece e tot mai vânos în declaraţii, se dă egalul lui Barroso. Ptiu, drace! Cei de la putere ne-au ajutat să ne luăm adio şi de la spaţiul Schengen. Reacţia premierului a fost una de-a dreptul boschetărească:” Ei, nu-i nici o problemă, va veni şi timpul nostru să aderăm la Schengen!” Cu un asemenea individ în fruntea ţării să tot speri la mai bine!
Concret,cu fiecare zi lucrurile se alterează tot mai mult în ţară, situaţia românului se înrăutăţeşte, după atâtea vorbe goale aruncate la întâmplare nu putem culege decât vânt. Scumpirile de pe piaţa agro-alimentară ne vor tăia la maţe, şi apoi, preţul curentului a crescut, a gazului la fel, începând cu luna octombrie vom „ beneficia” de facturi cu mult mai ...grele. Asta datorită guvernului social liberal care are grijă să ne golească buzunarele ca nu cumva să năpădească hoţii peste noi. Halal guvernare! Şi-nc-o dată, măi băieţi, hop şi-aşa!
Lucian ALECSA