SCRIE SCRIITORUL : România, prăvălia useliştilor

 

«La Constanţa susţinătorii USL-ului au asistat la un spectacol penibil al cărui principal protagonist a fost armăsarul pur sânge al social-democraţiei, Radu Mazăre, înconjurat de câteva exhibiţioniste sexoase cărora edilul Constanţei le pipăia sânii prin intermediul euroilor. Jenant!»

Nu-i greu să ne aducem aminte de acele vremuri când se vehicula în rândul maselor un singur slogan: „moarte imperialiştilor occidentali!”. Tot ce se întâmpla în vest era înfierat cu mânie proletară de ideologii noştri, amintindu-ne ori de câte ori aveau chef că şcolile occidentale nu scot oameni bine pregătiţi, că marile companii occidentale nu fac decât să-şi exploateze muncitorii, iar rolul mass media era acela de a lovi comunismul în plex. Cine nu-şi aminteşte cât de urât era postul de radio „Europa Liberă” de mai marii puterii de atunci. Tovarăşul Ion Iliescu o ştie prea bine. Neavând indici de comparaţie, românul muşca din găluşca propagandei comuniste cu nesaţiu, înverşunându-se ori de câte ori era pus să dea un verdict asupra valorilor occidentale. Aşa am dus-o vreo 40 de ani. Pot afirma fără a mă înşela că nu ruşii ne-au ocupat odată cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial, ci proprii noştri comunişti cu studii la Moscova. Circulă şi acum o vorbă în popor: ”cum ne-am făcut-o cu propriile mâni, n-ar fi reuşit nici necuratul să ne-o facă, fie că s-a numit Stalin sau Brejnev”. După ’90 a mai clipocit în minţile noastre acest tip de propagandă antioccidentală prin Corneliu Vadim Tudor şi alţi naţionalişti de duzină, dar odată cu intrarea în Uniunea Europeană am crezut că  totul s-a stins. Dar iată, sub cenuşa timpului a mai mocnit jarul comunismului dur.
Cei doi uselişti, Victor şi Crin, mizează, acum în plină vară, pe faptul că memoria românului e afectată de temperatura ridicată din aer, de peste 40 de grade, şi că nu-şi mai aduce aminte de ciuma roşie care ne-a cancerizat structura naţională în ultima jumătate a secolului trecut. Nesimţiţii au recurs la un atac fără precedent la valorile democraţiei, în patru zile ne-au îndepărtat cu 10 ani de Europa. Nu e cazul să reevaluăm năzbâtiile şi fărădelegile comise de haita uselistă, ele sunt acum pe masa de lucru a Comisiei Europene, concluziile vor fi tragice pentru întreg poporul.  Românul de rând încă-i buimac, nu prea realizează ce se întâmplă cu ţărişoara lui, se limitează să se amuze de hârjoneala de pe scena politică, privindu-l ca principal  vinovat de tot ce se întâmplă în ţară şi în lume pe Traian Băsescu. Sincer, dacă ar trăi aceste clipe, I.L. Caragiale ar păli în faţa caricaturilor  de pe scena noastră politică. Discursul din aceste zile al lui Crin Antonescu e cu mult mai caraghios decât cel al lui Caţavencu, mai fonfăitor decât al lui Tipătescu şi mai deşănţat decât al lui Trahanache.         
În concluzie, în cele două săptămâni care au rămas până la referendum se vor confrunta la baionete cele două tabere: cea a aspiranţilor la democraţie şi cea a anarhiştilor din jurul puciştilor Crin şi Victor. O primă imagine m-a şi convins. La Constanţa susţinătorii USL-ului au asistat la un spectacol penibil al cărui principal protagonist a fost armăsarul pur sânge al social-democraţiei , Radu Mazăre, înconjurat de câteva exhibiţioniste sexoase cărora edilul Constanţei le pipăia sânii prin intermediul euroilor. Jenant! La manifestările de la Constanţa şi-a expus zâmbetul imberb şi nătâng şi primăraşul nostru de Botoşani. Deh, aşa idol, aşa ipochimen! La Cluj a fost cu totul altceva, apărătorii democraţiei s-au afişat într-o întâlnire paşnică, avându-i alături pe universitarii Mihai Răzvan Ungureanu, Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi câţiva politicieni de dreapta, printre care Emil Boc, Vasile Blaga, Aurelian Pavelescu şi suspendatul Traian Băsescu. Cuvântul de ordine a fost „Europa”. Sper că pe 30 iulie să nu ne trezim în Somalia!
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
 SCRIE SCRIITORUL : Talibanizarea Parlamentului României