După cum arată primele estimări post-recensământ se pare că populaţia României a scăzut cu peste 10%, ceea ce denotă că ne „chircim” şi ca număr şi ca expresie naţională. Într-o lume prinsă sub tăvălugul globalizării acest lucru e un mare pericol, nu ştiu dacă politicienii noştri sunt conştienţi de ceea ce ni poate întâmpla, dacă populaţia va scădea în acest ritm, închipuiţi-vă cum va arăta România peste un secol. Oare în acel moment nu s-ar confirma aberanta afirmaţia a istoricului şi geografului austriac Robert Roesler precum că la venirea ungurilor în primele două secolele ale mileniului 1 aici ar fi fost o pustie şi că populaţia ar fi fost foarte rarefiată, ici-colo câte un pâlc de oameni? Trist.
Un lucru e cert, populaţia ţării noastre scade într-un mod dramatic, nu numai pentru faptul că mulţi români pleacă la muncă în străinătate, siliţi de situaţia grea prin care trecem, aceştia tot români rămân, poate că într-o bună zi se vor întoarce la locurile natale, tragic este că ne confruntăm cu o scădere a demografiei. Mai zilele trecute un prieten îmi spunea, mai în glumă mai în serios, că la maternitatea din Botoşani într-o săptămână au fost născuţi nouă bebeluşi, şapte de etnie romă şi doi românaşi galbeni ca ceara. Aşa-i când faci ochi pe timp de criză!
Poate că e bine să ne oprim asupra a două aspecte pe care le consider delicate, care negestionate cu atenţie de către cei de la putere pot deveni fatale pentru acest popor. În primul rând românul nu prea ştie să-şi promoveze valorile, aici nu mă refer doar la evidenţierea pe orice cale a valorilor umane, ci de o mai mare importanţă consider a fi promovarea valorilor tradiţionale care constituie de fapt fibra acestei naţii. Fără a exagera spun că mulţi dintre cântăreţii noştri populari care pleacă în străinătate să susţină tot felul de spectacole pentru comunităţile româneşti nu fac decât să „promoveze” noutăţile, adică manelele. Nu numai că-i jenant, dar e şi toxic să insinuezi în sufletul unui om rupt de ţară de câteva zeci de ani tot felul de surogate… la modă. Aceştia nu pot fi numiţi niciodată artişti, unii au şi cântat acum câţiva ani la PRM dându-se români de viţă strămoşească. Un al doilea aspect la fel de dramatic este că românul prin structura lui este puţin prea egoist, prea des se uită în ograda vecinului urmărind de nu-i moare acestuia capra. Diaspora noastră nu-i deloc unită, cel puţin în SUA. Săptămânal vorbesc cu-n prieten de peste ocean care-mi povesteşte de conflictele ce au loc între „găştile” de intelectuali români, conflicte întreţinute în cele mai multe cazuri de oamenii din ambasade sau de la consulate. Poate că ar trebui ca ai noştri guvernanţi să cântărească mai mult atunci când aleg personalul care să ne reprezinte în străinătate.
Lucian ALECSA