SCRIE SCRIITORUL : Psihologia trompetistului politic

 

Săptămâna trecută, la nivelul judeţului au avut loc câteva evenimente cu adevărat interesante, aşa că voi încerca să vi le readuc în atenţie. Trebuie să încep prin a spune că aceste manifestări nu au avut o ţintă comună, adresabilitatea a fost diversă, dar toate au avut impact asupra destinatarului.
Să începem cu ziua celor mai oropsiţi dintre oamenii societăţii, e vorba de pensionari, care, pe lângă faptul că sunt în vârstă, sunt şi cei mai ignoraţi de către politicieni atunci când îşi cer drepturile, manifestările lor de stradă nu au ecou în mentalul guvernanţilor, indiferent de ce culoare politică sunt aceştia. Totuşi există şi momente când sunt în atenţia politicienilor, într-o campanie electorală devin ţinta liderilor politici, încep să-i recunoască şi să-i compătimească din tot „sufletul”, mai corect zis „din tot interesul”, voturile lor pot înclina oricând balanţa politică. În fiecare an pe 1 Octombrie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, uite că şi politicienii botoşăneni brusc şi-au adus aminte că mai au încă părinţi şi bunici, la întâlnirea cu vârstnicii erau să-i podidească lacrimile, care mai de care s-a dat mai milos şi mai atent, s-au înghesuit să-i strângă în braţe şi să le promită raiul pe pământ, numai că în subliminal au încercat să le cerşească votul. Şi cum înţelepciunea este o marcă a bătrâneţii, bieţii noştri pensionari au fost cât se poate de generoşi, le-au promis votul lor tuturor politicienilor. Ziua s-a sfârşit cu dans, flori, zâmbete şi promisiuni.
Este deja arhicunoscut faptul că, atunci când e vorba să facă politică, Florin Ţurcanu încearcă să se adreseze populaţiei printr-un intermediar-animal, fie oaie, măgar, vită sau alt patruped ce trăieşte pe lângă casa omului. Ce-i drept, n-o face dintr-un spirit pur pragmatic, cât mai degrabă dintr-un impuls lăuntric. E un lucru minunat că d-lui deputat îi plac animalele, de fapt e o exprimare a profesiei sale, ştim foarte bine că d-lui e tehnician veterinar, dar mai ştim şi un alt lucru, domnia sa şi-a exercitat meseria mai mult privind şi haiducind printre animale şi mai puţin îngrijindu-le. Şi la manifestările de la Popăuţi a fost mare veselie, s-a dansat, s-a mâncat, muzică s-a ascultat, n-au lipsit nici promisiunile politice.
Tot pe 1 Octombrie a fost Noaptea Bibliotecilor. Biblioteca Judeţeană a fost deschisă fiecărui botoşănean atins de „sindromul carte”, un lucru îmbucurător este că foarte mulţi botoşăneni au trecut pragul instituţiei, poate că nu atât de mulţi precum la Popăuţi, dar mai îmbucurător este că majoritatea celor prezenţi în compania cărţilor au fost tinerii.
Lucian ALECSA