Iaca, n-a rămas decât un an până când vom intra iarăşi în dialog direct cu politicienii, consider oportun să le reîmprospătez chipurile celor ce ne reprezintă în Parlament, bieţii de ei, de vreo trei ani vorbesc doar pe la colţuri despre propriile lor afaceri fără să se intereseze de necazurile celor mulţi, aşa că voi încerca pentru început să le tuşez câte un crochiu, evidenţiindu-le în primul rând caracterele şi mai puţin meclele, dar promit, odată cu apropierea alegerilor voi încerca să le încropesc şi câte un portret adevărat. Şi ca să interacţionăm în acest demers, n-am să le deconspir deocamdată numele, vă las pe dvs. să-i ghiciţi. Sunt convins, nu vă trebuie cine ştie  ce efort de imaginaţie pentru a-l avea în faţa ochilor pe individul pe care-l voi schiţa în cele câteva rânduri ce urmează. 
Încep prin a vă spune că senatorul nostru pedelist e prototipul parvenitului politic; duplicitar, orgolios, alunecos şi mereu pus pe îmbogăţire, dar care uneori joacă şi cartea umilinţei. Un amic al său mi-a spus că individul are un ţel bine definit în viaţă şi că expresia care-l unge cel mai mult la suflet sună cam aşa: „Din viaţă mi-am făcut un singur ţel: banul”. A intrat în politică în stare de … ebrietate, la un pahar de vorbă un politician adevărat i-a ridicat la fileu ideea: „ dacă investeşti în politică astăzi un milion, nu peste mult timp ţi se întorc în teşcherea vreo cinci, e cea mai profitabilă afacere” . Chiar dacă în acel moment umbla pe două cărări, vorbele amicului i s-au lipit de minte precum un abţibild şi-au început să-i inflameze mintea. Şi uite aşa, viaţa lui a devenit un adevărat atelier… politic, a trecut să-şi cosmetizeze imaginea, şi cum mânuţele îi cam tremurau de la ultimele chiolhanuri, l-a chemat în ajutor tot pe cel care i-a inflamat mintea, coincidenţa a făcut ca acesta să-i fie chiar şeful lui de partid. Şi acum dă-i şi luptă, neicuşorule, în câţiva ani a prins un loc eligibil în  partid, aşa că la alegerile din 2008 a fost trambulinizat în fotoliul de mare candidat pentru Senat. Campania a început-o în pas de rac, cu bâlbâieli, poticneli şi… emoţii. Când a simţit că i se năruieşte visul de-o viaţă şi că nu-şi poate ţine echilibrul politic, a cerut ajutorul liderului său politic şi… spiritual. Cum era de aşteptat acesta nu s-a dat în lături, a zâmbit conspirativ zicându-şi în sine: „deh, prietenul la nevoie se cunoaşte!” trecând apoi să-i tuşeze şi să-i cosmetizeze acestuia imaginea. Toată lumea ştie că primarul Botoşaniului, Cătălin Mugurel Flutur,  are un creion politic destul de negru şi sănătos, iar paleta de culori îi este încă destul de nuanţată ca să schimbe pe ici acolo câte un crochiu de politician, şi uite aşa, în câteva săptămâni a reuşit să-i recondiţioneze portretul  candidatului şi să-l reda privitorilor, adică electoratului, ca pe un politician de anvergură.
Când amatorul politic s-a văzut cu sacii în căruţă şi cu visul împlinit, ajungând mare sculă în Parlament, a început să muşte şi să se agite ca un c… într-o găleată, culorile au început să i se topească pe chip, ofilindu-i până şi cele mai accentuate semne umane, uite, şi faţa i se stafideşte de atâta minciună. Ce-i drept, acum, spre final de mandat, încearcă din răsputeri să-şi redefinească imagine, s-o tragă în ramă, este convins că numai o minune îl mai poate salva, pentru asta a cerut ajutorul colegilor parlamentari, implorându-i să-i ia în seamă singurul proiect politic gândit în cei patru ani de adormire, îi imploră să fie de acord cu legiferarea unei zile, ca zi naţională de rugăciune. De parcă Dumnezeu n-ar fi prezent în fiecare clipă în vieţile noastre!
Deocamdată portretul acestui senator e doar un simplu crochiu, promit că-mi voi da interesul să-l surprind în culori vii, să arunc şi-o notă de fovism asupra portretului, să-i evidenţiez toate ridurile, în special cele morale. Urmează şi ceilalţi.
Lucian ALECSA