Limba păsărească este privită ca limba celor ce doresc să codifice nişte idei, să ascundă adevărul în spatele unor maimuţăreli, să ambaleze nişte gânduri perverse într-un limbaj greu descifrabil de către cei din jur. De cele mai multe ori este folosită şi ca amuzament. Cei mai mulţi din cei ce-o folosesc în mod curent se cred şmecheri şi invulnerabili. Omul, într-o comunicare normală, foloseşte cele mai uzuale cuvinte, în schimb, pentru o exprimare fantezistă sunt antrenate cuvinte rar întâlnite, mai puţin accesibil publicului larg, e cazul artiştilor, iar pentru exprimarea unor idei politice sunt ţesute tot felul de fraze pompoase, lipsite de miez ideatic, doar pentru a şoca. În cele mai multe situaţii, se trece la o ambiguizare a limbajului, a comunicării, cu scopul de-a provoca ceaţă în mintea auditoriului, de-a genera confuzie.
Plecând de la acest fapt vreau să fac o asemănare între limba politică şi limba păsărească. Dacă vă mai aduceţi aminte, acum vreo cinci-şase ani, expresia „ciocul mic” era laitmotivul sictirului politic pesedist, acum s-a trecut la alte expresii „păsăreşti”, cică mai domestice, dar tot încărcate de lehamite. Cei mai mulţi dintre politicienii noştri, când vor să exprime ceva „subtil” se maimuţăresc, emit tot felul de inepţii, cică într-un limbaj colorat, strident, cei mai mulţi dintre noi nu-i înţelegem, dar îi acceptăm tacit. Atenţie, acesta e un semn de complicitate! Paradoxul e altul, în sinea noastră nu suntem dispuşi spre a îngurgita cele mai nesărate anomalii, şi totuşi nu luăm atitudine, devenim astfel părtaşi la minciunile lor. Văd că ei între ei se suportă, ba mai mult, indiferent pe ce palier politic s-ar afla, între ei există în permanenţă o relaţie de totală empatizare, comunică ca şi cum s-ar cunoaşte de-o viaţă, spun aceleaşi prostii numai că le particularizează prin ambalaj, adică prin ciripit.
Pe cei slabi de „îngeri” politica îi schimbă în doi timpi şi trei mişcări. Vă dau un exemplu; până nu demult, individul pe numele său de burlac şi dandy de consum, Paul Onişa, aducea a tip normal, cu şcoala vieţii la zi, un conviv plăcut, dar de cum a intrat ca şef la conservatori, în loc să-şi conserve comportamentul decent, a dat pe arătură ajungând să fie de nerecunoscut. Ce mai, nu-i ajungi cu prăjina la nas, se crede buricul târgului, a trecut să ciripească într-o păsărească de sticlete elitist de spui c-ar fi fost făcut studiile la Sorbona. Şi ca toată această aroganţă să aibă şi ştaif, dl. politician şi-a tras şi câţiva bodyguarzi prin preajmă, să-i apere inteligenţa de atacul unor „ziarişti tupeişti”. Sunt convins, liderul conservator botoşănean, cu un asemenea comportament, nu va face mulţi pureci în politică, pe limba lui va pieri, cum au pierit şi alţii de teapa lui. Mă mir că n-a învăţat nimic din şuturile ce i-au fost aplicate de Câmpanu şi Ţurcanu pe când era liberal.
Lucian ALECSA
