SCRIE SCRIITORUL : O ţară tristă condusă de somnambuli

 

«La el poate fi vorba şi de-o defecţiune psihică şi de altă natură, pe lângă faptul că nu-şi aminteşte prostiile comise mai vorbeşte prin somn şi chiar în dublu limbaj. Cred că-i un caz unic în istoria acestei boli, trebuie luat cât mai repede în vizorul specialiştilor şi folosit drept cobai»
Crin Antonescu somn
Nu-i nici o exagerare dacă etichetăm guvernarea USL drept una somnambulică. Somnambulismul este o stare patologică manifestată prin diferite acţiuni inconştiente în timpul somnului fără ca bolnavul să-şi mai amintească la trezire faptele comise.
Să-i luăm pe rând pe cei doi „subiecţi onirici” care timp de jumătate de an şi-au bătut joc de-o întreagă naţiune, fără ca vreo unul din ei să conştientizeze potlogăriile făcute. Nătângii nu-şi mai amintesc nici măcar promisiunile făcute pe când erau în opoziţie şi, pe deasupra, erau treji. Culmea nesimţirii e alta; acum au trecut să debiteze alte minciuni, mai gogonate şi mai trăsnite. Sunt convins că  nici dacă vor sta încă vreo zece ani la guvernare nu vor putea să onoreze nici jumătate din cele promise în această campanie electorală. Poate că liberalul Crin Antonescu are un alibi, bietul de el este într-o permanentă stare de somnolenţă, nici apropiaţii lui nu ştiu când vorbeşte prin somn şi când e treaz, în schimb, Victor Ponta, cel care se dă urmaş doctrinar al lui Ilici, de cum a preluat Palatul Victoria calcă numai în străchini, guvernează România cu ochii închişi. La el poate fi vorba şi de-o defecţiune psihică şi de altă natură, pe lângă faptul că nu-şi aminteşte prostiile comise mai vorbeşte prin somn şi chiar în dublu limbaj. Cred că-i un caz unic în istoria acestei boli, trebuie luat cât mai repede în vizorul specialiştilor şi folosit drept cobai. Da, Victoraş una le şopteşte naivilor din ţară şi cu totul alte vorbe vinde străinilor.
Manifestările somnambulilor noştri politici diferă de cele ale bolnavilor clasici, în inconştienţa lor dau dovadă de foarte multă aroganţă. E de ajuns să ne amintim de atitudinea lui Crin Antonescu faţă de Constituţie. În momentul când a fost izolat de Parlament cu tot cu pat la Palatul Cotroceni, s-a manifestat ca un psihopat de ultimă speţă; a înjurat tot occidentul, a împroşcat cu noroi în ambasadorul SUA, în cancelarul Germaniei, până când şi-n proprii lui colegi de partid. Apropiaţii susţin că înainte de trezire era bântuit de coşmaruri, fiind într-o permanentă agitaţie psihomotorie, ţipa cât îl ţinea gura: ”Jos Băsescu!” Se pare că singurul care i-a înţeles limbajul dual a fost Gigi Becali, actualul lui coleg de rezervă liberală.
Şi Victor Ponta e un pacient „special”, e  chiar mai periculos decât Crin, el e cel care are pâinea şi cuţitul în mână, el a retezat din rădăcini speranţele fiecărui român. Veţi spune că-s subiectiv, dar am să-mi justific „impertinenţa”  prin câteva exemple concrete, la îndemâna fiecăruia dintre noi. Nu este român care să nu treacă săptămânal printr-un supermarket pentru a-şi face micile cumpărături. De cum aruncă privirea pe rafturi simte o  săgetare în zona occipitală, noile preţuri useliste  sunt cele care îi provoacă ameţeala. Acum 6 luni, litrul de ulei era de 6 lei, acum depăşeşte 8 lei, kilogramul de zahar s-a scumpit cu peste 30 %, în ultima lună şi preţurile produselor de panificaţie au  luat-o razna. Drept apărare politicienii puterii invocă faptul că Guvernul Ponta a mărit salariile bugetarilor cu 8%. Dacă tragem linie vom constata că somnambulul Victoraş îşi bagă mânuţa în coşul zilnic al fiecărui român şi sustrage din el cel puţin 20% din produsele necesare supravieţuirii. Oare gestul lui cum se numeşte? Simplu: nesimţire! Singura scumpire pe care o pot motiva în mod logic cei de la guvernare este cea a… hârtiei igienice.
Cu asemenea somnambuli la putere ne aşteaptă vremuri şi mai grele. Până la sfârşitul anului inflaţia depăşeşte 5%, domnii de la FMI au rămas total dezamăgiţi de modul cum este gestionat banul public, au previzionat un recul economic dur, PIB-ul a scăzut cu 0,6% pe trimestrul 3, acest fapt anunţă o recesiune fără precedent pentru anul care vine. În loc să fie îngrijorat de situaţia dramatică în care a adus ţara, premierul ne vinde tot felul de gogoşi râncede,  umplute cu promisiuni aberante şi pudrate cu lozinci eufemistice.
Românul trebuie să caute o altă cale, cu asemenea somnambuli ajungem cât de repede pe buza prăpastiei.

Lucian ALECSA

CITEȘTE ȘI:
 SCRIE SCRIITORUL despre jegul politic de campanie : Ridică-te, Victor, scoală-te Crin!