SCRIE SCRIITORUL : Mult zgomot pentru un… podeţ

 

Trăim în România, trăim în judeţul Botoşani, şi mai la obiect, trăim în oraşul Săveni, ba mai mult,  în satul Bodeasa. Da, s-a tăiat pamblica inaugurării unei investiţii de peste 7 miliarde de lei vechi reprezentând un pod peste pârâul Bodeasa. Totul s-a lăsat cu mare fast, de parcă ar fi fost vorba despre moaştele vreunui sfânt din partea locului. Nici nu ştiu cum trebuie privit un asemenea eveniment, pe de o parte poate fi luat drept un gest de respect din partea aleşilor locali pentru trăitorii acestor blestemate locuri, care de când se ştiu simt în nări doar miros de hlei, dar nu trebuie ignorată nici partea hazlie a momentului, autorităţile locale prea au încercat să amplifice dimensiunea evenimentului dându-se în spectacol.
Oare de ce? Răspunsul e simplu, aleşii neamului sunt pe ultima sută de metri, a mai rămas un an până când vor avea loc alegerile  locale, aşa că domniile lor încearcă prin orice mijloace să facă din… ţânţar armăsar şi dacă se poate să fie şi… fecund. Unii reuşesc, alţii devin ridicoli. Avem în judeţ astfel de cazuri cu duiumul. Şi după cum ne este tradiţia creştină, cum se taie o pamblică, fie şi cât un fir de aţă de papiotă, hop şi soborul de preoţi care binecuvântează lucrarea. Aşa s-a întâmplat şi-n cazul de faţă. Un lucru e garantat, podul va ţine până după alegerile de la anul, altfel nu l-am fi văzut la ochi pe Victor Mihalache, executantul lucrării. 
Surpriza a fost alta, la eveniment au fost invitaţi şi ştabii judeţului, în frunte cu prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean,  numai că aceştia au fost  blocaţi de tot felul probleme… urgente sau de interese cu mult mai mari. Să nu uităm, de multe ori  coincidenţele ascund gânduri … rebele.  De asemenea, nu s-au lăsat traşi în poză nici oamenii politici din Uniune Social Liberală, din care face parte şi primarul de Săveni, probabil c-au simţit ceva noduri în gât sau junghiuri printre coaste de s-au dat loviţi. Atinşi de acelaşi inconfort politic au fost şi consilierii pedelişti din Săveni, au ignorat în totalitate faptul că beneficiarii  acestei lucrări sunt concitadinii lor din… cartierul Bodeasa, cărora, nu peste mult timp, le vor cerşi voturile. Şi ca toate să aibă şi-o latură umanitară, primarul s-a gândit să-şi trateze sătenii cu ceva dulciuri şi câteva navete de  bere. Deh, să curgă berea ca să ţină lucrarea! De şampanie s-au bucurat doar cei înrolaţi în trupa oficială.
Lăsând gluma la o parte, pot spune că acest pod era o urgenţă pentru sătenii din Bodeasa şi că primarul Relu Târzioru are potenţă şi pentru proiecte de mai mare anvergură. Să sperăm că la anul va scoate asul din mânecă generând  zâmbete pe feţele locuitorilor acestor meleaguri.
Lucian ALECSA