“La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” . Da, aş putea spune că valoarea unui Om este dată de loialitatea acestuia faţă de cuvânt şi de modul cum ştie să-l controleze în momentul când îl exprimă. ”Orice cuvânt rostit în dodii, care nu exprimă un gând sau o idee, are scadenţa de plată la Judecata de Apoi” – acestea sunt cuvintele lui Petre Ţuţea.
Cuvintele pot suporta gânduri ucigaşe, mai pot ascunde frica, prostia şi chiar nesimţirea. Dacă într-o dictatură cenzura te limitează să-ţi exprimi ideile şi gândurile, te încurajează să fii prudent, să cântăreşti fiecare vorbă şi să minţi „frumos”, în democraţie primul lucru a fost să ne dezlegăm cuvintele şi să le lăsăm să zburde şi să atace urechile celor din jur, fără nici un discernământ. Acest fapt a venit ca dintr-o refulare, ca efect al unei detensionări lăuntriuce. Bietele cuvinţele, după ce le-am ţinut sub obroc atâţia ani, cum au “scăpat” în libertate n-au mai putut fi ţinute sub control. Dacă ne aducem aminte de anii ‘90, fiecare individ apărea pe postul de televiziune şi-şi descărca sufleţelul, folosindu-se de tot felul de invective la adresa unuia sau altuia. Limba română ieşise din matcă.
Cu timpul lucrurile s-au limpezit, totuşi a supravieţuit o categorie anume, cea a politicienilor, aceştia au continuat să-şi lase cuvintele în sălbăticie, fără o minimă şi necesară autocenzură, au trecut să umble numai cu cioara vopsită, tăind doar frunze la câini şi umplându-şi guşile cu înjurături şi cuvinte obscene. Tonul l-a dat peremistul Corneliu Vadim Tudor, fiind urmat la câţiva ani de penegistul Gigi Becali. Ar fi fost absolut necesar diagnosticarea şi apoi izolarea lor. N-a fost să fie, ba mai mult, i-am trimis Parlamentul Europei, să vadă şi străinii de ce suntem noi în stare. Tribunul, o viaţă întreagă, fusese învăţat să aplice ventuze lirice pe sufleţelele bolnave ale celor mai mari lichele comuniste şi securiste, iar Gigi şi-a îmbogăţit repertoriu pe maidanele Bucureştiului.
Tragedia e alta, grobianismul a devenit o practică printre mai toţi parlamentarii bărbaţi, încât unei femei îi este tot mai greu să supravieţuiască printre vulgarităţile de limbaj ale acestora. Şi noi, botoşănenii, am trimis în Parlament câţiva troglodiţi al căror limbaj lasă de dorit. Florin Ţurcanu e cel mai la îndemână exemplu de politician grobian şi incult. Am stat în câteva rânduri în preajma lui reuşind să-i descifrez după câteva propoziţii profilul intelectual, la câteva cuvinte rostite în hopuri urma o obscenitate. Halal deputat! Nu-i departe de el nici Stelică Strugaru.
Lucian ALECSA
