Se spune că omul ce îmbătrâneşte devine mai înţelept, îi vine mintea la cap. Este adevărat, odată cu înaintarea în vârstă aria tentaţiilor lumeşti se micşorează, mintea îşi îndreaptă fascicolele de lumină asupra gândurilor şi ideilor majore. Dar după cum existenţa stă sub semnul relativului, nici acest lucru nu are statut de postulat, sunt şi foarte multe excepţii, unii indivizi odată ce îmbătrânesc sunt tot mai persecutaţi de amnezie sau sunt luaţi la braţ de acel celebru… neamţ, nimeni altul decât Alzheimer, care-i trimite de îndată în negură şi uitare de sine. Mai sunt şi dintre aceia care pică în mintea copiilor lăsându-se absorbiţi de tot felul de infantilisme caraghioase.
Aceste aspecte sunt mai evidente în rândul persoanelor publice, fiindcă pe umerii lor apasă multe responsabilităţi şi pentru faptul că sunt mai des în bătaia camerelor de luat vederi. Vreau să vin cu două exemple de pe scena politică, mă voi opri la cel mai înalt nivel. La începutul anilor ’90 cei mai mulţi dintre români l-au privit pe Ion Iliescu ca pe un mare înţelept. Cine nu-şi aminte când în campania electorală din 1992 a fost primit de către botoşăneni cu o pancartă pe care scria cu litere de-o şchioapă: „Patria lui Eminescu votează cu Iliescu”. Chiar dacă a fost poate cea mai ofensatoare lovitură dată memoriei marelui poet propoziţia cu pricina  nu reprezenta decât dragostea nemărginită a acestor oameni pentru „salvatorul neamului”. După cum ştim în 1996 Ion Iliescu a pierdut lupta pentru Cotroceni, cu toate astea a rămas unul dintre cei mai înţelepţi politicieni, a continuat să fie atât scenaristul cât şi regizorul celor mai delicate momente politice ale României acelor ani. În mod paradoxal, cu cât îmbătrâneşte cu atât pare a avea memoria mai vie, dacă acum ar fi pus să expună lovitura de stat din decembrie ’89 cu siguranţă c-ar fi capabil s-o facă cu lux de amănunte. De asemenea, tot domnia sa este în spatele a tot ceea ce se întâmplă la vârful social-democraţiei româneşti, el îl controlează pe Victor Ponta, Mircea Geoană este victima lui.
Până mai zilele trecute eram convins că şi Traian Băsescu face parte din aceeaşi categorie, dar atitudinea lui faţă de Raed Arafat privind proiectul Legii Sănătăţii m-a determinat să-l trec în rândul acelora care odată cu înaintarea în vârstă li se uzează ceasul echilibrului căzând adesea în panică, semn că-n orice moment pot pica în mintea copiilor. Pe zi ce trece Traian Băsescu se ramoleşte; îşi pierde răbdarea, devine tot mai impulsiv, nu mai poate controla cu luciditate scena politică şi nici nu mai priveşte în mod obiectiv realitatea, se manifestă ca un prichindel căruia i s-ar lua jucăria. Sunt curios să văd cum îşi va finaliza jocul de-a puterea, sunt tentat să cred că pe ultima sută de metri va pierde partida cu poporul.
Lucian ALECSA