SCRIE SCRIITORUL : Există viață și după alegeri

 

«E grav să laşi controlul respectării legilor doar pe mâinile aleşilor. Să nu uităm că Parlamentul nu-i compus numai din jurişti de înaltă ţinută intelectuală, găsim printre deputaţi şi senatori multe persoane dubioase, de la ciobani la penali, de la intelectuali rasaţi la afacerişti de mucava şi securişti sadea»

Entuziasmul românului se stinge fără a se fi aprins bine. Bieţii noştri românaşi n-au linişte sufletească nici măcar o săptămână, deja încep să regrete c-au votat USL-ul, promisiunile lui Victoraş Ponta şi Crin Antonescu n-au fost decât nişte minciunele ambalate în câteva promisiuni pompoase. Atenţie, nici măcar creşterea salariului cu acel 8% nu a fost onorată de acest guvern.
Stau şi mă întreb cum se simt intelectualii noştri care „ in corpore” au votat stânga, şi nu din convingeri doctrinare, ci din răzbunare pe cei care le-au tăiat salariile. Mulţi deja îşi muşcă pumnii. Promisele locuri de muncă s-au transformat în concedieri, zilele acestea la „Electrica” au fost disponibilizaţi 500 de angajaţi. Pensionarii sunt şi ei dezamăgiţi, odată cu mărirea tarifului la curentul electric cu 5% au început să crească atât preţurile la bunurile de consum cât şi servicii, spre iarnă vor simţi mai agresiv golirea buzunarelor. Cum rămâne cu scăderea TVA-ului la alimente? Ca-n tren, este răspunsul lui Dan Voiculescu! Nici leul n-o duce prea bine, pe zi ce trece e tot mai anemic, euro l-a încălecat de-a binelea, nici chiar Mugur Isărescu, marele dresor bancar, nu-l mai poate resuscita. Văd că acest aspect nu-i prea interesează pe guvernanţii noştri, ei îşi trăiesc euforia post-electorală destituind directori de instituţii şi dând ordonanţe peste ordonanţe, deja Guvernul Ponta a emis într-o lună mai multe ordonanţe decât emisese Guvernul Boc în primele şapte luni. Ce aveţi de spus?
Prim ministru e hotărât să instituie o mică dictatură parlamentară în ţărişoara noastră, a început să calce peste legi ca Vodă prin lobodă, cum nu-i convine de mutra unei anumite persoane, cum o execută prin pittbulii de serviciu, s-a ajuns ca şi Constituţia să fie batjocorită, să reprezinte o simplă broşură ce nu foloseşte la nimic. Şi când te gândeşti că acum două luni se manifesta ca un paranoic arătând spre Cotroceni acuzându-l pe Traian Băsescu de încălcarea Legii fundamentale a statului de drept. Următorul pas e să subjuge Justiţia, face tot ce-i stă în putinţă să-şi salveze „idolul politic”, pe nepoţelul Tamarei de la Cornu. Cu siguranţă că ştiţi despre cine-i vorba. În curând vine vacanţa parlamentară, intenţia premierului este să desfiinţeze Curtea Constituţională pentru a urgenta destituirea preşedintelui. E grav să laşi controlul respectării legilor doar pe mâinile aleşilor. Să nu uităm că Parlamentul nu-i compus numai din jurişti de înaltă ţinută intelectuală, găsim printre deputaţi şi senatori multe persoane dubioase, de la ciobani la penali, de la intelectuali rasaţi la afacerişti de mucava şi securişti sadea.
E greu de presupus că poporul român până în toamnă se va trezi, de cele mai multe ori durata somnului naţional este prelung şi tamponat cu sforăituri agresive. Acum guvernul încercă să-şi transfere promisiunile din timpul campaniei pe 2013 ştiind că odată câştigate şi alegerile generale va putea defila patru ani fără să mai fie tras la răspundere. Singura lor piedică în marşarea nestingherită spre dictatură o constituie prezenţa lui Traian Băsescu la Cotroceni. Nu vă închipuiţi că nu au pregătit  un scenariu pentru suspendarea acestuia, cât de curând îl vor pune în aplicare. Dar până la suspendare, lui Traian Băsescu i se vor lua toate atribuţiunile, va rămâne un preşedinte de decor. Paradoxul e însă altul, de fapt prin acest mod  de-a acţiona Victor  Ponta nu-l loveşte doar pe Traian Băsescu, ci şi pe viitorul preşedinte, care se vrea a fi Crin Antonescu. Sunt convins că în cel mult doi ani PNL va fi absorbit în totalitatea de PSD.
Europa ne priveşte cu ochi „senini şi goi”, nu trebuie să uităm că suntem balcanici precum grecii, tare mă tem că va fi prea târziu pentru a mai redresa corabia.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
 SCRIE SCRIITORUL : Am vrut schimbare, schimbare avem!