De două ori pe an: pe 15 ianuarie şi 15 iunie, Botoşaniul capătă ceva în plus, devine un altfel de oraş, îi dispare brusc tristeţea de pe chip şi câştigă o aură aparte. Acest fapt i se datorează lui Mihai Eminescu, al cărui spirit încă protejează aceste ţinuturi. În aceste zile răutăcioşii îşi muşcă limba, ranchiunoşii îşi potolesc pornirile, edilii nu mai îngroapă flori sub zăpadă, sunt obligaţi să pună jerbe de flori la statuia genialului poet, până când şi omul de rând uită de necazuri şi se gândeşte pentru câteva momente la poet.
Anul acesta botoşăneanul a fost mai aproape ca niciodată de spiritul eminescian, maestrul Ion Caramitru alături de 11 actori ai Teatrului «Mihai Eminescu» din Botoşani ne-au oferit un spectacol de vis, cetăţenii de onoare ai poeziei române s-au regăsit într-o totală armonie metaforică spre purificarea sufletelor celor prezenţi. O, Doamne, câtă dumnezeiere poate avea poezia română! Pentru două-trei zile la Botoşaniul a fost sub încărcătura Cuvântului Magic, niciunde în ţară n-a mai fost o astfel de densitate de spirit. La Botoşani, pe 15 Ianuarie, a fost deschisă «Ziua Naţională a Culturii Române», lucru ce-ar trebui să ne onoroze, fără a exagera, putem spune că municipiul nostru a devenit capitala spirituală a naţiei.
Anul acesta şi Premiul Naţional de Poezie e într-un an jubiliar, suntem la cea de-a XX – a ediţie. Momentul a fost marcat cum nu se putea mai bine, Primăria Botoşani, prin Cătălin Mugurel Flutur, a avut iniţiativa să editeze 19 antologii de poezie, a câştigătorilor de până în acest an, cu certitudine, colecţia în sine este fără precedent în peisajul cultural românesc. Unul dintre laureaţi, Dorin Tudoran, a şi spus-o : „Pentru acest gest, peste vreo 50 de ani strada ce-i va purta numele primarului vostru se va intersecta cu strada poeziei. Mare lucru !”
Sunt şi alţi politicieni care ştiu să-şi ridice pălăriile în faţa artei, scriitorii prezenţi s-au simţit respectaţi şi în acelaşi timp onoraţi de modul cum au fost trataţi la Botoşani. Şi întâlnirile scritorilor cu românii din Cernăuţi şi din ţinutul Herţei s-au lăsat cu lacrimi şi emoţii. Am reţinut vorbele unui inimos profesor de literatură din Herţa : « Atâţia scriitori români n-au mai călcat prin aceste locuri de vreo 70 de ani, de pe la sfârşitul anilor ’30, când au fost Sadoveanu, Rebreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu şi alţii. Tot d-lui a mai folosit o sintagmă de-a dreptul extraordinară : «Eminescu este slăbiciunea poporului român».
A apărut soarele şi peste aceste meleaguri, s-a dus timpul trepăduşilor politici care privesc actul cultural ca pe o povară. Eminescu nu i-a iubit pe politicieni, a dus-o extrem de rău din cauza lor, i-au făcut zile negre, l-au jignit de câte ori au avut ocazia, dar nu s-a lăsat intimidat, i-a urecheat, i-a „complimentat” cu tot felul de epitete, i-a ţinut numai în croşee. Din această luptă, de cele mai multe ori, a ieşit sleit de puteri, dar cuvântul i-a lucit în permanenţă ca un bisturiu în numele adevărului. Iată, au apărut politicieni dispuşi să-i facă dreptate marelui poet! Îmi ridic la rândul meu pălăria în faţa acestor oameni. E timpul să privim aura de pe fruntea acestor locuri şi să ne închinăm pentru o clipă spiritului marelui poet!
Lucian ALECSA
