SCRIE SCRIITORUL despre un şef de partid : Atenţie, câine bun!

 

Ai noştri portocalii de la Botoşani s-au întors cum au plecat, cu bucurie în suflete şi priviri, socoteala de acasă s-a potrivit de minune cu cea de la Bucale, sfaturile vărului Ghiţă au fost de mare ajutor. Uite aşa, dacă eşti băiat ascultător, chiar de obţii un rezultat penibil, de doar  2% , poţi ajunge în BPC!
Vasile Blaga presedinte PDL buldogul

Realegerea lui Vasile Blaga în fruntea PDL-ului a provocat mici seisme pe scara politicii naţionale. Paradoxal, cei mai mulţi dintre nemulţumiţi se găsesc tot în tabăra celor care şi-au tras buldog la poartă, în schimb, Crin şi Victor sunt bucuroşi de decizia portocaliilor, sunt convinşi să vor putea intra oricând în ograda acestora fără ca măcar să fie lătraţi. La câte scenarii au făcut împreună, buldogul îi recunoaşte după miros. Invitat pe un post de televiziune, ca proaspăt lider al …opoziţiei, Vasile Blaga  a încercat în câteva rânduri să-şi dezvelească caninii în faţa moderatorului aruncând tot felul de mârâieli spre cei de la putere, dar sceneta a fost de-un amatorism ridicol, lumina din privire l-a trădat. Cu toate contestaţiile şi nemulţumirile celor din cele două tabere rămase pe dinafară, Vasile Blaga rămâne preşedinte pe viaţă a acestei formaţiuni politice. Am spus pe viaţă neştiind dacă PDL va mai prinde alegerile generale din 2016, fosilizarea lui va începe a două zi după prezidenţialele de la anul. Cel mai afectat de destinul partidul este Traian Băsescu. Matelotul l-a salvat odată din mâinile nesigure ale fesenistului Petrică Roman, acum pare a nu mai avea soluţii  pentru redresarea lui. Sunt convins, nici blonda n-ar fi fost o soluţie, dar cel puţin nu ar fi arborat steagul alb fără luptă, s-ar mai fi duelat din când în când cu muşchetarii roşii pe la diverse posturi de televiziune.
Ai noştri portocalii de la Botoşani s-au întors cum au plecat, cu bucurie în suflete şi priviri, socoteala de acasă s-a potrivit de minune cu cea de la Bucale, sfaturile vărului Ghiţă au fost de mare ajutor. Uite aşa, dacă eşti băiat ascultător, chiar de obţii un rezultat penibil, de doar  2% , poţi ajunge în BPC! Pentru un politician care se respectă umilinţă mai mare ca asta nu există, cu cât te afunzi mai adânc în anonimat, cu atât primeşti mai multe onoruri. Curat-murdar! Este ştiut faptul că criteriile de selecţie a delegaţilor pentru Convenţia Naţională a PDL au fost perverse, blatiştii şi trădătorii s-au aflat în fruntea listelor. Da, cu cât ai obţinut rezultate mai slabe la alegerile generale, cu atât a-i putut duce mai mulţi delegaţi la Bucureşti, singura condiţie era să răspunzi „disciplinei de partid”, adică să votezi buldogul. De exemplu: Ionel Oniciuc de la Vlăsineşti, care înaintea alegerilor generale a dezertat din partid candidând pe lista ecologiştilor, a fost cu acelaşi număr de delegaţi la Convenţia Naţională precum Mihai Amarandei, primarul de Albeşti,  care s-a dovedit loial partidului  în
Victoria lui Vasile Blaga este de fapt şi de drept  victoria cacialmiştilor, blatiştilor, fripturiştilor şi traseiştilor. Sunt convins că şi la Botoşani vor defila în continuare aceleaşi personaje, după ce vor sta câţiva ani în expectativă  aşteptând ca useliştii să-şi rupă singuri gâtul, vor trece din nou la împărţirea judeţului  pe colegii de… influenţă. După o perioadă de abstinenţă vor fi şi mai flămânzi, vor accesa şi mai multe fonduri pe proiecte europene şi guvernamentale… eligibile politic, cu robinetele semideschise. Uite aşa, picătură cu picătură se umple teşchereaua!
Domnule preşedinte Cătălin Flutur, pe când o reformă la sânge în organizaţia judeţeană PDL? Orice resuscitare este de prisos! Afară cu blatiştii!
Lucian ALECSA
CITEȘTE ȘI:
 Verii Flutur & Raluca Turcan pe cai mari în PDL, omul pe care l-au sprijinit e preşedinte
SCRIE SCRIITORUL despre Flutur, Blaga & portocalii : Rămâne cum am stabilit