SCRIE SCRIITORUL despre un secretar general : Vasile cel mare şi mai puţin sfânt

 

Individul a fost aburcat de liderul PDL, Cătălin Flutur, în tot felul de funcţii,  numai că de fiecare dată a picat în gol. Ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a rezistat pe durata a două reprize de fotbal. Cu toate astea şi-a tras un grup de gurişti în preajmă, cu ifose de politicieni de turmă
caricatura demisia PDL Botosani
Hidoasă-i scena politică botoşăneană, fel de fel de actoraşi s-au perindat de-a lungul şi de-a latul ei în cei 23 de ani de democraţie, unii mai naivi şi mai amatori decât alţii. Am avut şi încă mai avem parte de tot felul de bufoni care-şi scălămbăie frustrările în faţa noastră fără nici cea mai mică jenă. În sinea lor se cred mari şi tari. Ca să nu întind prea mult vorba voi face portretul unui astfel de personaj, care şi-a dat cu vârf şi îndesat măsura „potenţialului” său politic în campania electorală pentru alegerile generale. Este vorba despre pedelistul Cristian Vasile Achiţei, nimeni altul decât actualul secretar general al acestei formaţiuni politice. Afirm fără nici o ezitare că individul e un bufon, un politician gonflabil, lipsit de orice idee politică de dreapta, cu-n discurs sterp,  împănat cu tot felul de obscenităţi. Individul are în portofoliul său lingvistic cam toate înjurăturile cunoscute în acest colţ de ţară, e un grobian fără pereche. Aceasta este tuşa primară a crochiului său politic, acum vreau să vin şi cu unele nuanţări.
La nivelul partidului a fost privit şi încă mai este privit de unii colegi ca un om de acţiune, pregătit să-şi ajute primarii din teritoriu prin tot felul de proiecte privind asimilarea de fonduri europene şi guvernamentale pentru binele comunităţilor pe care aceştia le conduc. Nimic mai fals, i s-a pus eticheta de mare specialist în proiecte în perioada când portocalii erau în prim planul vieţii noastre politice, pe când orice terchea-berchea de dreapta putea ajunge la raftul cu slănină. Ca politician şi-a probat alonja candidând în câteva rânduri, de fiecare dată a fost perdant. Scuzele lui sună penibil: „ am pierdut la mustaţă”. Ei da, de fiecare dată a fost umilit de contracandidaţi, în 2008 candidatul PNL, Florin Ţurcanu, l-a bătut la o diferenţă de vreo 20 de procente. Atenţie, pe atunci PDL–ul era pe val.
Individul a fost aburcat de liderul PDL, Cătălin Flutur, în tot felul de funcţii,  numai că de fiecare dată a picat în gol. Ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a rezistat pe durata a două reprize de fotbal. Cu toate astea şi-a tras un grup de gurişti în preajmă, cu ifose de politicieni de turmă, zgomotoşi, format din fini, prieteni de ocazie şi prieteni de afaceri, care îi tot bagă în cap ideea că ar un politician de rasă. Unde mai pui că şi-a tras şi-o platoşă politică pe măsură faptelor sale de vitejie, îmbrăţişând ca un mare înţelept dictonul „ În spatele fiecărui bărbat politic puternic trebui să stea o femeie”. Şi cum tot ce spune a lui soţioară e sfânt, iaca, al nostru Cristian Vasile Achiţei se crede „gură de aur” în politica botoşăneană, mai grozav decât toţi „bravii” pedelişti la un loc, autointitulându-se în ultimul timp „consultant politic”. Numai că alegerile din 9 decembrie 2012 i-au cam muiat glasul lăsându-l cu gura uscată,  dar… cu punga plină. Ştim noi ce ştim, dar mai ştiu şi câte ceva despre podeţele care nu ies la socoteală, cică nişte domni procurori de la DNA au trecut să le numere, bucată cu bucată, nu precum cei care le-au recepţionat, din doi în doi. Modul cum i-a îmbârligat pe câţiva primari pedelişti să treacă în tabăra adversarilor politici şi matrapazlâcurile lui privind unele proiecte vor fi făcute dezvăluiri într-o anchetă de presă.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
 SCRIE SCRIITORUL: Partidul Democrat Liberal, cu paşi vioi spre groapa istoriei