SCRIE SCRIITORUL despre un Neamţ în: Infantilisme, hitlerisme şi alte isme

 

Toţi botoşănenii ştiu cât de “neamţ” s-a dat Ovidiu Portariuc pe timpul campaniei electorale, mulţi erau tentaţi să creadă că după ce va ajunge pe fotoliul de primar va aduce bunăstare nemţească în municipiu. Dar uite că totul a fost o păcăleală cu damf balcanic, până acum individul nu şi-a expus decât ifosele.

Norocul lui încă se numeşte Flutur, fostul primar a lăsat ceva proiecte în derulare, iar Portariuc, deocamdată, nu face decât să taie panglici. Da, mai  face şi festivaluri din bani publici. Primăraşul a avut grijă să-şi răsplătească prietenaşii şi trepăduşii care i-au făcut campanie, a umplut instituţia cu  „specialişti” pubertini, lipsiţi de experienţă, dar puşi pe şotii, unul dintre ei s-a trezit viceprimar. Nu cu mult timp în urmă individul avea alte îndeletniciri, mai puţin ortodoxe, era un fel de dealer de ierburi exotice. Pentru a-şi ascunde incompetenţa şi a sta departe de ochii lumii, Ovidiu Portariuc inventează tot felul de regulamente, după ce-a iniţiat intrarea în Primărie prin deposedarea de buletin a cetăţeanului ce doreşte înscrierea în audienţă, acum a încropit un regulament  de acreditare a ziariştilor aducând atingere gravă libertăţii presei reglementată destul de clar prin Legea 544/2001. Atenţie, această lege a apărut în perioada Guvernului Năstase, cel mai drastic regim în relaţia cu mass media!
Ovidiu Portariuc a picat la Primărie ca musca-n lapte, acum încearcă să dea din aripioare să se salveze, dar mai rău îşi face, pe zi ce trece gluma se îngroaşă, nu prea mai ştie pe ce lume trăieşte, a trecut la faza de bâzâituri, când cineva încearcă să-i atragă atenţia asupra gafelor pe care le comite,  face  ca musca-n ţilindru. Bietul copil e total dezorientat, este într-o totală confuzie, sfătuitorii îi sunt ostili chiar dacă îi creează iluzia că-i vor binele, lumea a început să-l simtă, puţoismele la care recurge par a fi decupate din filme de desene animate. Ei bine, asta-i doar una din feţele domnului primar care poate fi privită ca o expresie a inocenţei, unele lucruri  i se pot ierta, numai că individul are şi alte apucături, toate cu nuanţe dictatoriale. Ştiu, acuzaţia poate fi gravă, aşa că o voi proba printr-un simplu exemplu. Individul se vrea intangibil, consideră că odată ajuns în fotoliul de primar „prostimea” trebuie să-i pice la picioare şi să-i asculte necondiţionat …predicile, se vrea lăudat, îi place la nebunie să culeagă aplauze, orice baie de mulţime îi creşte adrenalina, nu ţine cont că banul public este al tuturor cetăţenilor. Cred că l-aţi văzut la Summer Fest, indiferent de costurile acţiunii individul s-a dorit a fi  în permanenţă în centrul atenţiei, nu suportă să fie contrazis. În urma stricăciunilor provocate în acele zile, Primăria s-a mai ales cu o gaură de 500.000 de lei în buget. Individului nici că-i pasă, o ţine una şi bună, neagă orice evidenţă.
Cu toate că, pe timpul campaniei, a tot insistat să i se spună „neamţul”,  individul nu are nimic occidental în comportament, se manifestă în cel mai balcanic mod. Apropo, cine ştie, poate că individul a dat vreo 70-80 de ani înapoi din istoria Germaniei luându-şi un model din acea perioadă, uneori înclin să cred că multe dintre apucăturile lui sunt aidoma manifestărilor unor  tineri din mişcarea „hitlerjugend”.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
 Adevărul şi Evenimentul Zilei condamnă regulamentul cu presa al lui Portariuc