SCRIE SCRIITORUL despre şefa care ar dansa la bara… politicii : Păpuşa Barbie

 

Dna Dora a ajuns un executant loial în slujba unei singure familii de crescători de animale din acest judeţ. Domnia sa ascultă orbeşte directivele „dlui  Mihăiţă” de la Bucale şi de bolboroselile „ministrului delegat” pe suflarea animalieră botoşăneană, nimeni altul decât „tăticul Florea de la Suliţa”. Jenant. Ruşine.
Papusa Barbie de la Botosani
De cum a intrat în politică Dora a fost remarcată pentru calităţile sale fizice şi mai puţin pentru cele profesionale. Pe când era la PDL era alintată „Elena Udrea de Botoşani”, asta doar pentru eleganţa vestimentară, uneori afişată ostentativ, şi nu că ar fi avut veleităţi de politician. Nu ştiu cum stau lucrurile în cazul d-nei în ceea ce priveşte pregătirea profesională, presupun că este cel puţin la fel de bine pregătită în diagnosticarea bolilor animalelor domestice pe cât de receptivă este la durerile „animalelor politice” din curtea liberală, dar ca şef de instituţie ar trebui să fie şi garantul calităţii produselor de sorginte animală ce se comercializează în judeţ şi nu numai. În ceea ce priveşte politica, pe dna Dora nu o putem acuza de traseism, în cazul domniei sale este vorba de un soi de „narcisism directorial”, pentru a-şi păstra scaunul de prim şef al veterinarilor din judeţ este în stare să facă orice compromis, să danseze la… bara politicii la orice oră din zi şi din noapte fără să se jeneze. Este dispusă să suporte cu nonşalanţă umilinţele unor troglodiţi care, după ce s-au văzut la ciolan, se comportă dictatorial cu subalternii. Oglindă, oglinjoară, oare de ce? Nu-i greu de presupus. Acest soi de exhibiţionism gratuit nu numai că nu face bine imaginii ei, ci loveşte şi-n partidul în care s-a înregimentat. Nu trebuie să uităm că un partid nu trăieşte doar prin două-trei persoane care se află vremelnic în fruntea lui, ci prin tradiţie şi prin miile de anonimi care-l susţin.
De fiecare dată cum iese în public, Păpuşa Barbie o dă pe minciună, îşi minte atât colegii, dar, mai grav, îi dezinformează cu neruşinare pe crescătorii de animale. Se afişează pe la sate cu preşedintele Consiliului Judeţean garantând că toate acţiunile medicilor veterinari din teritoriu sunt gratuite, că plata acestora este suportată în totalitate de DSV. Nimic mai fals, pentru acest an numărul acţiunilor sanitar –veterinare plătite de stat s-a redus cu 30-40% faţă de 2012. Nu numai că-i minte pe crescătorii de animale, dar îşi bate joc şi din proprii ei colegi, uitând că astfel de obrăznicii pot fi… decontate în timp şi că nimeni nu se naşte director. Dna Dora a ajuns un executant loial în slujba unei singure familii de crescători de animale din acest judeţ. Domnia sa ascultă orbeşte directivele „dlui  Mihăiţă” de la Bucale şi de bolboroselile „ministrului delegat” pe suflarea animalieră botoşăneană, nimeni altul decât „tăticul Florea de la Suliţa”. Jenant. Ruşine. Nu ştiu dacă o mulţumeşte rolul de simplă falangă de preşedinte de Consiliu Judeţean, fie el chiar purtător de ghiul de 24 de carate, sau urmăreşte vreun interes ascuns, oricum credibilitate în faţa colegilor nu prea mai are. Şi apoi, e bine să nu uităm că păpuşile Barbie sunt din material casant, se pot sparge la cea mai mică neatenţie a celui care o ţine în braţe. În scurt timp voi developa câteva secvenţe jenante cu domnia sa privind slugărnicia de care dă dovadă faţă de această familie.
D-na Dora, şi caii se împuşcă, nu-i aşa?
Lucian ALECSA
VEZI ŞI:
 Flutur despre directori şi primari trădători : S-au gândit la butoiul cu miere - VIDEO