«Iată urmaşii voştri liberali. Iată haitele catilinare de politicieni liberali, de diplomaţi de mahala, de vânători de slujbe şi de mici gheşeftari: avocăţei lătrători, samsaraşi dibaci, toate lichelele şi drojdiile sociale, tinzând să suie sus, cât mai sus»



Oho, ce prezente sunt personajele lui conu’ Iancu pe scena noastră politică: nişte moftangii, nişte lichele, nişte conţopişti needucaţi ce se cred mari politicieni! Suntem în „Anul Caragiale”, nu mă aşteptam ca politicienii noştri să-l sărbătorească pe marele dramaturg într-un mod atât de… atent, să-i învie personajele, să le dea o interpretare atât de naturală. Vorba aia, farmazoni am avut şi acum un secol, dar mai avem şi acum. Ştim cu toţii că I.L. Caragiale, pe lângă faptul c-a fost un mare dramaturg şi scriitor, a fost şi-un neîntrecut gazetar, scrierile lui acide din „Moftul român” îi revoltau într-un asemenea hal pe politicienii vremii c-au încercat cu tot dinadinsul să-i închidă gura, să-l termine. În 1905, sictirit şi obosit de toate hărţuielile la care a fost supus de autorităţi se hotărăşte să părăsească ţara. Se stabileşte la Berlin unde, în 1912, moare.
Poporul acesta pare blestemat, iaca, la o sută de ani, în fruntea României au apărut iarăşi farmazonii de roşu. Cine sunt aceştia? Simplu, liberalii. Pe timpul lui I.L Caragiale liberalii lui Brăteanu ocupau stânga scenei noastre politice, dreapta fiind ocupată de conservatori, atmosfera politică duhnea şi atunci a mizerie. Poftim, aceasta este caracterizarea pe care le-o face marele dramaturg acestor vicleni :”Iată-l pe mititelul veninos şi ridicol, care se sbătea ieri în noroiu, cât e de mare acuma, cât e de arătos şi de senin. Iată-l cu ce bravură încalecă milionul! Priveşte emfaza desgustătoare a parvenitului! Vezi ce indiferenţă crudă pentru suferinţele semenilor şi tovarăşilor lui de adineaori! Vezi această mândră lipsă de liberalitate, de generozitate, de orice avânt nobil. El n’are înţelegere, ba simte chiar repulsiune pentru tot ce e frumos, pentru tot ce face mulţumire umană fără imediată utilitate practică. Stropeşte cu noroiu şi pe mamă-sa. Nesăturat cu milioane, e’n stare să-şi mânjească mâinile în gheşefturi spurcate”.
Cu siguranţă c-aţi putea recunoaşte un asemenea filfizon şi-n persoana lui Florin Ţurcanu, şi-n persoana lui Verginel Gireadă sau în cea a lui Relu Târzioru. Nu mai puţin adevărat, însuşi somnorosul Crin poate fi privit drept personaj caragialian. Apropos de liderul liberal, acest individ a fost cel care a terfelit într-un asemenea hal liberalismul românesc că nici toate apele mării nu-l mai pot curăţa. De când cu Crin Antonescu în frunte, PNL-ul a ajuns o gaşcă de înfometaţi, nişte indivizi care nu ştiu ce-i aia doctrină liberală, îşi cunosc doar propriile interese şi nimic mai mult. Dar să-l lăsăm tot pe conu’ Iancu să ni-i caracterizeze : „Iată urmaşii voştri liberali. Iată haitele catilinare de politicieni liberali, de diplomaţi de mahala, de vânători de slujbe şi de mici gheşeftari: avocăţei lătrători, samsaraşi dibaci, toate lichelele şi drojdiile sociale, tinzând să suie sus, cât mai sus, – distincţie fără merit, avere fără muncă, pofte fără saţiu – roade minunate ale unei şcoli ce le-a înarmat numai instinctele pernicioase, pândind alegerile şi toate nevoile publice pentru a ciupi pataca; neghiobi fără naivitate, răi fără bărbăţie, urmând meritul şi talentul deosebit ca pe nişte vrăjmaşi de moarte”.
Despre plastograful patentat, Victor Ponta, voi face o scriere cu-o proximă ocazie, necesită o abordare mai aparte, e un neghiob fără bărbăţie ce poartă la butonieră o “distincţie fără merit”. Curat-murdat !
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
 SCRIE SCRIITORUL despre un primar : Politicianul de Neanderthal