Poate că e timpul ca politicienii botoşăneni să înţeleagă că singurul bun cu adevărat nealterabil pe care-l pot vinde oriunde în ţară şi lume ca pe un produs tradiţional local este spiritul acestor locuri, materializat în produse artistice de excepţie.
                        
După 15 iunie, mulţi dintre politicienii noştri respiră uşuraţi. Gata, Eminescu nu-i mai „deranjează” până la anul în ianuarie. Pentru cei mai mulţi dintre aleşii noştri n-aş spune totuşi că Mihai Eminescu e o rană deschisă, dar pot afirma, fără a mă înşela în vreun fel, că marele poet e un „semn nesuferit pe conştiinţele lor”, e asemenea unei cicatrice, le provoacă mâncărime ori de câte ori se găsesc nişte „nebuni” să focalizeze razele Luceafărului asupra lor, permiţându-şi obrăznicia  de a-i deştepta din moţăiala lor zilnică. Din doi în doi ani comemorarea trecerii în lumea astrelor şi a consimţirii actului eternizării marelui poet se întâmplă odată cu Congresul Naţional de Poezie.  Şi cum se putea mai frumos decât aşa cum se întâmplă de cinci ediţii: invitându-i pe cei mai mari „consumatori” de limbă română la Eminescu acasă. Evenimentele ce-au avut loc în aceste zile la Botoşani şi Ipoteşti au creat nelinişti, frisoane, confuzii şi idiosincrazii unor politicieni. E drept, comportamentul lor a fost diferit, dar mesajul transmis „pe muţeşte” a fost cam acelaşi: „Mai lăsaţi-ne cu Eminescu!”. În astfel de momente se cerne grâul de neghină, iubitorul de frumos de trogloditul carierist.
La Ipoteşti au putut fi văzuţi la ochi câţiva politicieni şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, au transmis câte un „cuvânt de mulţumire”, după care pâş-pâş s-au retras în cuibuşorul anonimatului spre o hibernare liniştită. Nu-i de ajuns să te prefaci iubitor de Eminescu doar două zile pe an şi după care să priveşti spre actul de cultură cu răutate sau să-l ignori. Miroase a cacealma de la o poştă. Poate că e timpul ca politicienii botoşăneni să înţeleagă că singurul bun cu adevărat nealterabil pe care-l pot vinde oriunde în ţară şi lume ca pe un produs tradiţional local este spiritul acestor locuri, materializat în produse artistice de excepţie. Este adevărat, din când în când se aruncă şi ceva firimituri pentru desfăşurarea unor astfel de manifestări, dar e mult prea puţin faţă de ceea ce-ar trebui să însemne o promovare „agresivă” a acestor bunuri,  care să şi atragă atenţia tuturor celor care diriguiesc destinul acestei ţări.
Locul amenajat pentru recitalul poeţilor prezenţi la Congres a fost cum se poate mai nimerit: în faţa Bisericii Uspenia, unde a fost botezat Eminescu, şi foarte aproape de locul unde a existat cândva casa în care a fost născut poetul, care a aparţinut familiei Eminovici. Poemele citite au acoperit spectral întreg spaţiul liric contemporan, creaţii în registre diverse, au putut fi ascultate atât poezii postmoderne cât şi poezii cu încărcătură filosofică. Din păcate auditoriul a fost unul de ”casă”, poeţii s-au ascultat între ei, doar doi politicieni au putut fi văzuţi la ochi, senatorul Viorel Grigoraş şi viceprimarul Viorel Iliuţă. Din când în când apele …fântânii arteziene din spatele scenei erau tulburate de câţiva puradei, a căror mămici se întreceau în ţipete. Urmărind reacţiile celor doi oameni politici pe timpul desfăşurării recitalului am remarcat cu bucurie că reprezentantul primăriei nu a venit doar dintr-o obligaţie administrativă la acest spectacol poetic, faţa lui răspundea fiecărui poem ascultat. Semn că şi poezia poate face bine politicienilor. Sunt convins că domnul Iliuţă a plecat acasă mai bogat cu o emoţie, cu un sentiment, cu un gând de bine. Atenţie, avem nevoie de câţi mai mulţi asemenea politicieni!
Lucian ALECSA
CITEŞTE:
 SCRIE SCRIITORUL despre Congresul naţional de poezie