SCRIE SCRIITORUL de-un senator şi-o deputată: Ciocoi şi strigoi, de-ai lui Ristea Priboi

Se pare că, în sfârşit, senzaţionalul Dan Diaconescu, după câţiva ani de căutări, presupuneri şi supoziţii, antrenând prin postul OTV imaginaţia poliţienească a pensionarilor, casnicilor şi frustraţilor,  a reuşit s-o identifice pe Elodia. Şi nu hăcuită de Cristian Cioacă şi aruncată în vreun buncăr, nu prin Australia sau America, nu pe la vreo mănăstire din Bucovina sau Neamţ, ci pe scena noastră politică, printre ciocoii de la putere.

 

Da, e sub masca hollywoodiană a premierului nostru, Victor Ponta! Acum câteva luni nimeni nu s-ar fi aşteptat să fim spectatorii unui asemenea videoclip: cu senzaţionalul Dan de la Vatican  în cuplet cu mitomanul Victor de la PSD, amuzându-se ca doi bufoni pe seama credulilor mioritici. Zău, e cea mai umorală secvenţă politică postdecembristă! Aşa-i la noi, cu cât un lucru e mai anormal, cu atât suscită interesul mai multor  gură-cască, care-şi defulează neputinţele şi frustrările votând în disperare spectacolul ieftin! Să nu uităm că PP-DD-ul a avut un scor înspăimântător de bun la alegerile locale, cât şi cele parlamentare, aspect ce-a creat frisoane celor câtorva politicieni responsabili din această ţară, dar, mai ales, societăţii civile. Norocul naţiunii e că aceşti strigoi politici, cu simţ olfactiv foarte fin, odată ajunşi în Parlament de îndată au aterizat în vecinătatea ciolanului, aşa că gesturile lor sunt uşor detectabile. În actualul context, atitudinea lui Dan Diaconescu de a se alătura ciocoimii pesediste poate fi privit ca un demers firesc. Precum se vede, în politica noastră totu-i pe invers, măgarul e cel ce urmează turma.
CITEŞTE ŞI:
 Deputata "loz în plic" nu demisionează: Orice impas ar trebui să aibă darul de a ne întări
Şi la Botoşani avem doi parlamentari din gaşca PP-DD, e vorba de insipidul, incolorul, ignorantul şi nu prea simţitul Cornel Popescu, şi d-na deputat Liliana Mincă. Senatorul pare să nu aibă un minim de respect faţă de oamenii care i-au acordat votul. Individul, de cum s-a văzut senator,  nu prea a ma catadicsit să mai calce prin Colegiul Săveni-Darabani. D-na „LOZ ÎN PLIC” e o precupeaţă autentică, şcolită pe vremuri la Instituţia de Dezinformare „Dan Voiculescu”. Reflexele îi sunt foarte bine amprentate în structura de politician; cum deschide gura, cum scapă minciuna. E clar, leorbăieşte mai mult decât face, în cei doi ani de parlamentar a fost de câteva ori prin Colegiul Săveni aruncând câteva dulciuri copiilor nevoiaşi şi câteva minciuni apetisante maturilor. Aşa că pentru cei doi trecerea pârleazului nu poate constitui un efort, cu atât mai puţin o mustrare de conştiinţă. Tot o alba-neagra vor juca şi alături de Victor Ponta, precum au făcut-o cu Dan Diaconescu.
CITEŞTE ŞI:
 Teatru total prin Botoșani cu Dan Diaconescu în decapotabilă: A venit Dan de la Vatican – GALERIE FOTO & VIDEO
Jocul de-a puterea se va reflecta şi-n rândul consilierilor judeţeni şi locali. La Consiliul Judeţean Botoşani avem trei crăişori otevişti, unul şi unul; dăştepţi, oportunişti şi traseişti, cu adevărat profesionişti, e vorba de Verginel Vacariu, Mihai Aniţulesei şi Dorin Ciuştea. După cum s-au exprimat până acum, par a juca doar pe cont propriu, în funcţie de ce le dictează interesele personale, n-au fost aliniaţi vreunui grup. Nu cred ca vocile lor să se sincronizeze corul minorităţii pesediste de la CJ. La Consiliul Local situaţia e ceva mai ciudată, cei doi populari nu intonează aceeaşi partitură, dacă Cristescu Marius pare a cocheta cu actuala majoritate, în schimb, Ursuleanu Gheorghe Florentin, îndrumătorul de covrig auto, e tot mai pesederizat, cică i s-ar fi promis un postul de şef la ARR. Ce nu face omul pentru un loc discret într-un cuibuşor de nebunii… cu maşinuţe de tot felul!
Lucian ALECSA