SCRIE SCRIITORUL: Atenţie, vine Judele!

 

Flerul de mare administrator al domnului Judele s-a exprimat chiar înainte de a fi uns pe funcţie, angajaţii  instituţiei sunt convinşi că ideea redimensionării prin spargere a pereţilor de la cabinetului preşedintelui Consiliului Judeţean îi aparţine, a simţit din prima clipă că domn Ţurcanu are nevoie de un spaţiu ceva mai mare pentru a i se putea oxigena mai acătărea mintea spre a gândi mai limpede la problemele conjudeţenilor săi. Şi apoi, este convins că şeful lui e claustrof. Pentru dom’ Florin lărgimea  contează mai mult ca orice!

Se pare că-n politică nimic nu-i întâmplător, totu-i ...predestinare. Iaca, domnul Radu Judele a ajuns  jude de judeţ, adică un fel de demnitar cu atribuţii administrative. Sper să nu se calce pe bombeuri cu preşedintele Consiliului Judeţean că s-ar putea că–ntr-o bună zi să rămână fără ...tălpici. Pe vremuri judele era şi un fel de judecător, în sarcina lui revenea şi rezolvarea conflictelor iscate între cetăţeni şi stat. Nu-i cazul domnului Jude(le). Se spune că  pe lângă sarcinile administrative domnia sa are şi-un rol  secundar, de natură politică,  acela de a-l ţine departe de orice tentaţie pe preşedintele liberal, adică de-a scoate din foc eventuale castane aruncate de unul, altul. Printre liberali circulă deja o vorbă: „orice problemă ai avea, Judele te-o rezolva”.  Ca să ne exprimăm mai plastic, domnul Radu  e una dintre falangele mânii drepte a  şefului său de partid. Examenul la care a fost supus domnul unic concurent  a ţinut 7-8 minute, cât ai fuma o ţigară, probabil că mai dificil a fost semnarea procesului verbal de constatare a competenţei candidatului. Vă închipuiţi de câtă exigenţă a dat dovadă comisia dacă la mijloc a fost vorba şi de câteva sutimi. Deh, întâmplarea a făcut ca  juraţii să-i fie colegi de partid. E drept, printre ei s-a regăsit şi-un traseist, e vorba de Radu Ţurcanu, care până nu demult a purtat  ţinută portocalie, dar,  aşa-i în politică, până treci puntea te faci frate şi cu...cumătrul Florin, chiar dacă în sine ta, ca mare doctor în ştiinţe economice, îl consideri un nimeni, un terchea-berchea, un neisprăvit.
Flerul de mare administrator al domnului Judele s-a exprimat chiar înainte de a fi uns pe funcţie, angajaţii  instituţiei sunt convinşi că ideea redimensionării prin spargere a pereţilor de la cabinetului preşedintelui Consiliului Judeţean îi aparţine, a simţit din prima clipă că domn Ţurcanu are nevoie de un spaţiu ceva mai mare pentru a i se putea oxigena mai acătărea mintea spre a gândi mai limpede la problemele conjudeţenilor săi. Şi apoi, este convins că şeful lui e claustrof. Pentru dom’ Florin lărgimea  contează mai mult ca orice!
Un alt nume cu predestinare luminoasă în PNL este Gheorghe Sorescu, domnia sa este considerat  „mintea limpede” a partidului,  asemenea unui  play- maker la jocul de fotbal. E drept, până acum a fost cam invizibil, dar mai ştii,  poate că asta e tactica de partid impusă de marele lor antrenor. Gurile rele spun că domnul Gheorghe  Sorescu nu prea intră în posesia mingii, nu i-o prea arată colegii de teamă să n-o aresteze şi să se apuce de jonglerii şi giumbuşlucuri. Deocamdată în echipa liberală „durii”, adică cotonogarii,  sunt cei care fac cărţile şi care dau tonul jocurilor de culise. Mai avem de aşteptat până să vedem cu adevărat cum ştiu s-o joace, partida abia a început, de la centru se anunţă furtună mare, domnul Crin pare a o fi luat razna rău de tot, nu mai este conectat la partidă,  e doar cu ochii pe Traian Băsescu, de cum face ochi fluieră ca un descreierat în direcţia Curţii Constituţionale, de teamă să nu ia sfârşit prea repede proba de lucru de la Cotroceni.
Lucian ALECSA