Şcolile rămân închise pentru elevi – vacanţa de iarnă prelungită- AFLĂ de ce

 

Porţile şcolilor botoşănene rămân închise pentru cei aproape 80.000 de elevi botoşăneni care, asemenea anilor anteriori, ar fi trebuit să se prezinte luni, 9 ianuarie la cursuri. Noua metodologie însă prevede ca vacanţa de iarnă să fie prelungită cu încă o săptămână de zile dar şi cea de primăvară. Pentru aceste şederi acasă însă, elevilor li s-a tăiat din vacanţa de vară.

În anii anteriori, imediat după sărbătorile de iarnă, toţi elevi reveneau la şcoală. Nu însă şi în acest an, când este aplicabilă o nouă metodologie în învăţământul românesc. Unul dintre motivele acestor modificări îl constituie dorinţa ministerului de a face economii la combustibil în sezonul rece. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean aplaudă această modificare şi susţin că elevii au nevoie de mai mult timp petrecut cu familia în vacanţa de iarnă. „Este o iniţiativă binevenită a ministerului, aşteptată atât de către elevi, dar şi de către cadre didactice şi părinţi. Nu era firesc ceea ce se întâmpla în anii şcolari anteriori, când elevii reveneau la cursuri imediat după anul nou, adică atunci când de-abia se obişnuiseră şi ei şi părinţii  şi bunicii lor cu atmosfera de sărbătoare de acasă. Aşa, începând cu acest an şcolar elevii sunt lăsaţi în vacanţă, pentru a petrece, alături de cei dragi, toate sărbătorile creştine de iarnă”, a declarat Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct.
De asemenea, şi în ceea ce priveşte vacanţa de primăvară, sau vacanţa de Paşte, cum i se mai spune, începând din acest an şcolar  aceasta va fi de două săptămâni, cu zilele de Paşti între aceste săptămâni. Din nou, elevilor li se oferă posibilitatea de a petrece în familie, în integralitate, aceste sfinte sărbători, nemaifiind nevoiţi să vină la şcoală din a doua zi a Paştilor, cum se întâmpla până acum. “ În plus, vacanţa de Paşte este prefaţată de săptămâna 2-6 aprilie când, sub genericul “Şcoala, altfel”, vor avea loc, în tot sistemul de învăţământ preuniversitar românesc, activităţi educative extraşcolare, de timp liber, conform unor programări întocmite de către fiecare unitate în parte”, a mai spus Daniel Botezatu. Corespunzător celor două săptămâni de vacanţă suplimentare, a fost eliminată vacanţa intersemestrială ceea ce înseamnă că acum semestrul II începe luni, 16 ianuarie 2012 şi s-a prelungit cu o săptămână durata cursurilor semestrului al II-lea, care iau sfârşit vineri, 22 iunie 2012. (G.E.)