Şcoală din Botoşani obligată la despăgubiri pentru accidentarea unui elev

ISJ a scos şcoala din culpă, dar instanţa a făcut dreptate

 

O şcoală din judeţul Botoşani a fost obligată de instanţa de judecată să dea unui elev despăgubiri de aproape 10.000 de euro, deoarece şcolarul s-a accidentat în curtea unităţii de învăţământ.

 

Copilul a fost grav rănit de o poartă care a căzut peste el.

 

Este vorba despre Şcoala Generală din Tudora.  Acum şase ani, în 2016, un elev de 7 ani se juca cu un coleg la o poartă metalică, de la intrarea în şcoală. Poarta a cedat şi a căzut peste elev.

 

În urma incidentului şcolar a suferit traumatisme grave fiind transportat la spital cu ambulanţa. 

 

Din cauza traumatismului cranio-cerebal suferit, medicii au decis transferul copilului la Iaşi.

 

Acesta a avut nevoie de 85 de zile de îngrijiri medicale şi de alte 10 zile de fizioterapie pentru a putea fi recuperat, scrie Adevărul.

 

La acea vreme, după o anchetă la unitatea de învăţământ, Inspectoratul Şcolar a decis că şcoala nu are nicio vină pentru cele întâmplate, fiind vorba de un accident. 

 

Părinţii elevului au dat, însă, în judecată şcoala şi au reuşit să câştige în instanţă.

 

Mai precis, şcoala trebuie să dea, din bugetul Primăriei, 45.000 de lei despăgubiri familiei.

 

Decizia nu este însă definitivă.