Sub genericul deja consacrat al Şcolii altfel, Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, organizează, în perioada 18-21 august 2020, Incubatorul de lectură, la care sunt invitați să participe profesori și elevi din județul Botoșani.
Incubatorul de lectură este un proiect care facilitează accesul tinerilor la educația lecturii și valorizează gândirea și exprimarea liberă prin scris. Proiectul a fost inițiat de Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu, scriitoare cu experiență editorială, de lecturi și dezbateri publice, în țară și în străinătate, și de lucru cu copiii la ateliere de citit și scris.
Scriitoarele și-au propus, în cadrul proiectului, să antreneze un public nou, care să citească constant literatură; să le ofere copiilor atât instrumente eficiente de înțelegere a textului literar, de familiarizare cu ceea ce numim generic literatura, cât și instrumente de expresie personală, pentru ca aceștia să se poată exprima pe ei înșiși; să conștientizeze faptul că literatura nu înseamnă să te ascunzi în spatele unor cuvinte frumoase, care nu spun absolut nimic; să poată să vorbească despre ce au citit.
Scriitoarele folosesc textul literar ca pretext pentru o cultură a dialogului, considerând că cititul devine antrenant dacă dezbatem, facem scenarii, găsim argumente pro și contra împrietenirii cu un personaj, de exemplu.
În atelierele de la Ipotești se vor citi și comenta inclusiv texte din Mihai Eminescu.
Atelierele se vor desfășura zilnic, on-line, între orele 10.00 – 17.00 cu pauze prestabilite de comun acord.
Doritorii, elevi (în principal, clasele VIII, IX) și profesori, de a participa la ateliere pot trimite o solicitare de participare pe adresa: [email protected] sau se pot înregistra telefonic: 0371020346.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: