“Nu ne vindem tara, o dam pe bucati”, aceasta pare sa fie noua deviza a celor care ne conduc. Ieri mi-a fost dat sa traiesc momente de care n-am mai avut parte pina acum. Un nene din Spania, angajat al unei firme care isi bate joc de un program european, isi bate joc de autoritatile botosanene, isi bate joc de o societate botosaneana, a incercat sa imi explice pe limba lui ca n-am ce cauta la statia de epurare de la Rachiti. Acolo nu se fac cine stie ce investitii secrete, nu e sediul SRI-ului, nu e ambasada Spaniei si nici macar teren al vreunui iberic nu este. Nimic din toate acestea. Acolo, pur si simplu, firma asta careia ii zice “Dytras” ar trebui sa faca niste lucrari pe care tot niste romani le fac pina la urma. Cu toate acestea, Miguel Dominguez, ca asa ii zice baiatului, o tinea sus si tare ca “non aveva licentia del filmare”. Din nefericire, ce s-a intimplat ieri acolo este tipic pentru societatea si economia romaneasca si botosaneana. Ca si cum n-ar fi fost indeajuns ca unii botosaneni sint aproape sclavi in Europa Occidentala, ca profesori si doctori pleaca in Italia si Spania ca sa stearga la fund batrini, sintem si la noi acasa bataia de joc a occidentalilor. Patronii italieni din confectii isi bat joc de femeile din Botosani, altii aduna datorii de miliarde bune la stat si apoi dispar, ignora legile si autoritatile judetene si, in general, fac cam ce le trece prin cap. Si asta, in principal, e vina celor care ne conduc. Sub deviza “sa aducem investitori straini” au facut aproape orice fel de compromis, i-au lasat pe straini sa isi faca de cap numai sa nu plece. Iar rezultatele acestei politici se vad. Ne sfideaza, ne considera sclavii lor, se considera stapinii nostri la noi acasa. Dar mai sintem oare la noi acasa? Sergiu BALASCAU