Pleacă și de multe ori nu se mai întorc. Sunt exploatați, muncesc până la epuizare, dar tot nu s-ar întoarce înapoi în locul de unde au plecat. Este povestea unui număr neștiut de botoșăneni care muncesc pe meleaguri străine. Cu toate că de multe ori lucrează în condiții greu de imaginat, cei mai mulți nu își caută dreptatea, cu toate că au dreptul garantat prin lege. Se gândesc că oricum în România munceau la fel de mult, dar pe bani infinit mai puțini. Oare așa să fie?
Când Alexandru a aflat că ar avea o șansă să pună câțiva deoparte, a spus „da” ofertei de muncă primite pe o plantație din Germania. Se întâmpla undeva prin iunie anul acesta și până la mijlocul lui iulie avea să se întoarcă acasă, așa că i s-a părut floare la ureche. Doar că impresiile de după experiența sa petrecută culegând zi de zi salată verde, sunt cu totul diferite de cele cu care se aștepta să se întoarcă. Povestește cu amărăciune că a muncit din greu, însă se consolează la gândul că a câștigat în 45 de zile cât ar fi făcut-o în zece luni de zile în România.
„Am avut peste 400 de ore muncite, eram plătiți la oră, și am muncit fără nicio zi liberă. Nu-ți permiteai luxul de a avea liber, că timpul trecea și tu nu făceai bani. Erau persoane care munceau până la leșin, eu aveam cumva experiența de anul trecut și parcă nu mi s-a mai părut așa de greu”, își amintește tânărul de 27 de ani din Botoșani.
Alexandru este unul dintre botoșănenii care a muncit măcar o dată în afara graniței. Contractul l-a făcut cu o firmă din Italia, deci nu intră în totalul de 360 de persoane care au solicitat în lunile ianuarie-iunie un loc de muncă în străinătate prin rețeaua EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani. Dintre cei 360 de botoșăneni, au fost monitorizați de către experții din cadrul agenției doar 21 de solicitanți care au obținut încheierea unui contract de muncă. Cei mai mulți, în agricultură.
Cifrele nu sunt însă cele reale. Numărul TOTAL al botoșănenilor care calcă pe meleaguri străine pentru a obține venituri nu este contorizat de nicio autoritate. Este greu de estimat o cifră, asta pentru că o parte dintre aceștia muncesc fără acte.
Totodată, cazul lui Alexandru este unul fericit, privit prin prisma finalității procesului de recrutare și plasare. Alți botoșăneni nu au avut parte de același deznodământ, deși s-au pregătit mai ales psihic pentru ceea ce credeau că îi așteaptă în străinătate. Este și cazul unei familii din municipiul Botoșani, care a preferat să își păstreze anonimatul.
Cei doi soți s-au pregătit în urmă cu aproximativ cinci ani, după lungi discuții cu privire la plecare – pe atunci niciunul dintre ei nu mai părăsise țara pentru o perioadă mai mare de câteva zile, și ei aveau să stea pe o perioadă nedeterminată.
Au plecat printr-o cunoștință care la rândul ei s-a încrezut într-o firmă de recrutare cu sediul în Cluj-Napoca și cu o filială la Bistrița.
„Noi am plecat printr-un verișor de-al soției mele, eram patru persoane hotărâte să plecăm, și verișorul ei plecase de vreo zece ori în străinăte. Toate bune și frumoase până am ajuns la Bistrița, că de acolo era anunțul, am mers cu trenul, cu bagaje, mâncare și tot ce trebuie, pregătiți sufletește și am ajuns în autogară, platoul mare, cât jumătate de teren de fotbal, plin cu oameni ca noi”, povestește capul familiei. Își amintește că din când în când mai apăreau persoane care povesteau că au mai fost prin firma respectivă, că au dat de condiții excelente când au ajuns în străinăte și detalii care acum, privind în retrospectivă, par a fi spuse de un om infiltrat în grup pentru a oferi credibilitate.
„La un moment dat a venit o fată tinerică, într-un dosar avea un fel de autorizație și cu chitanțierul a venit să plătim drumul, 100 euro de persoană. Era acolo un autocar mai bătrân și ne gândeam chiar că nu au unde să pună atâtea trolere. Până în 20 de oameni au plătit banii și la un moment dat, cum stăteam așa răsfirați, nu am mers să mă îmbulzesc, cineva îi cere femeii autorizația. Ea s-a fâstâcit, avea deja vreo 2.000 de euro strânși și la un moment dat a luat-o la fugă printre blocuri, se vedea că știe împrejurimile, o aștepta o mașină și a plecat. A fugărit-o cineva, dar s-a lăsat păgubaș. Să spun drept, aveam o strângere de inimă de la început”, povestește bărbatul.
Au venit la scurt timp și ofițerii de poliție, însă cei doi botoșăneni nu au depus plângere. De altfel, experiența prin care au trecut aceștia nu este una singulară, spun inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, însă cei mai mulți refuză să ia măsuri, puțini sunt cei care o fac. Potrivit datelor obținute de la ITM, doar în județul Botoșani sunt nouă firme cu obiect de activitate principal „activități de plasare a forței de muncă”, însă niciuna dintre acestea nu desfășoară activitate în acest domeniu, ca atare nu au existat sesizări de la începutul anului.
„Au fost înregistrate însă două sesizări privind o firmă de consultanţă resurse umane, contractele semnate cu această firmă nefiind guvernate de Legea 156/2000, privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, persoanele respective fiind îndrumate să se adreseze organelor abilitate în acest sens”, potrivit inspectorului-șef al ITM Botoșani, Stelian Metler.
Pe lângă aceste două sesizări, în atenția Inspectoratului de Muncă au mai ajuns și alte trei sesizări în ceea ce privește neplata drepturilor salariale și a diurnei, dar nici măcar una în care să se pomenească despre exploatare. Despre epuizarea fizică și psihică la care sunt supuși angajații, cu toate că, așa cum a povestit Alexandru, „și angajatorul muncește cot la cot cu tine, nu ca în România”.
