Schimbări MAJORE pentru cetăţenii care deţin tractoare: CE modificări sunt propuse pentru circulaţia utilajelor

Un act normativ ce vizează  utilajele agricole va intra, în curând, în dezbatere parlamentară și, după ce va fi adoptat, va umple un gol în legislație pe care l-au subliniat atât Curtea Constituțională, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție anul trecut.

 

Conducerea fără permis pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier se va pedepsi cu închisoare de la unu la cinci ani, potrivit unui proiect de lege. Sunt prevăzute însă și alte modificări la infracțiuni rutiere.

 

După ce atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Supremă au atras atenția anul trecut că varianta actuală a Codului penal are o scăpare în privința incriminării faptelor de conducere a tractoarelor pe drumurile publice fără permis, parlamentarii intenţionează să introducă aceste infracţiuni în Codul penal.

 

Proiectul de lege pentru modificarea Codului penal se află în dezbatere la Parlament. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să treacă de ambele camere ale Parlamentului şi de șeful statului, iar ulterior să fie publicată în Monitorul Oficial.

 

Vorbim, concret, atât de tractoare agricole, cât și de cele forestiere, informează Avocat.net. Astfel, pentru că mai multe texte din legislaţia penală privind conducerea pe drumurile publice scapă din vedere tractoarele, Codul penal va fi modificat în felul următor: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tractor agricol sau forestier, ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani”.

 

În plus, proiectul de lege prevede şi alte modificări în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice, printre care:

 

conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se va pedepsi cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă;
refuzul ori sustragerea conducătorului auto aflat în procesul de instruire sau a examinatorului de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani; cu aceeași pedeapsă se va sancţiona și persoana care consumă băuturi alcoolice ori substanțe psihoactive după evenimentul de trafic rutier până la prelevarea mostrelor biologice;

 

fapta conducătorului de vehicul sau a instructorului auto - aflat în procesul de instruire - de a consuma alcool, produse ori substanțe stupefiante, după producerea unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea sau rănirea mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice se va pedepsi cu închisoare de la unu la cinci ani.
 

Atenție! Prevederile proiectului de lege nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare acesta trebuie adoptat prin vot în Parlament, promulgat de președintele României și publicat apoi în Monitorul Oficial.

 
download from google play download from apple store