SCHIMBAREA la care nimeni nu se aștepta: Vela vrea să înființeze o Agenţie pentru Situaţii de Urgenţă, CE se va întâmpla cu Raed Arafat

Afirmația a fost făcută în contextul în care ministrul a anunțat că va finaliza planul de reorganizare a MAI în această săptămână.

 

Ministrul de Interne, Marcel Vela, susține că în această săptămână va finaliza planul de reorganizare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în acest context luând în calcul să înființeze o nouă agenție, cea pentru Situații de Urgență.

 

„Poate, în perspectivă, chiar etapizat, am putea face o Agenţie Naţională pentru Situaţii de Urgenţă şi în acest sens, evident că puse sub o singură umbrelă toate activităţile, toţi factorii responsabili, cu dezbatere publică, cu analiză, vom ajunge la concluzia că sistemul de situaţii de urgenţă poate fi îmbunătăţit”, a explicat, luni, conform Mediafax, Marcel Vela.

 

Vela a fost întrebat dacă apariția acestei agenții implică și desființarea postului de secretar de stat care se ocupă în prezent de acest domeniu, respectiv cea a lui Raed Arafat.

 

„Reorganizarea ministerului am început-o de jos în sus, încă nu am discutat, pentru că secretarii de stat sunt în subordinea premierului. Încă nu am discutat despre reconfigurarea funcţiilor de la conducerea Ministerului, funcţiile publice care ţin de zona politică”, a răspuns ministrul de Interne.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store