Schimbare de director: Nu mai dă pe la serviciu şi a plecat şi nevastă-sa 

 

Ocupă atât de mult timp o funcţie de director încât atunci când rămân fără ea parcă nu reuşesc să se adapteze noii situaţii. Au impresia că postul li se cuvine şi se comportă ca şi cum ar fi pe propriul tărâm. Iar uneori în jocul acesta la intră şi nevasta, care bineînţeles că numai şi numai datorită competenţei şi profesionalismului desăvârşit ajunge între timp angajată a instituţiei respective.
Ioan Cobala fost director Rapsozii Botosanilor

Noul director refuză să îl plătească

Orchestra Rapsozii Botoşanilor este un exemplu grăitor în acest sens. Pe 26 iunie plenul Consiliului Judeţean Botoşani a adoptat o hotărâre prin care Ioan Cobâlă a fost înlocuit din funcţia de director pe care la acea oră o ocupa interimar întrucât contractul de management îi expirase. În urma discuţiilor purtate la nivelul CJ Botoşani s-a convenit ca fostul şef şi dirijor să rămână la instituţie pe un post de consilier. Zis şi făcut, numai că de atunci au trecut trei luni iar cel în cauză nu prea dă pe la serviciu. Potrivit noului director, misiunea principală a predecesorului era aceea de a întocmi un proiect pentru noua stagiune. „Până acum nu a Dan Dobos director Rapsozii Botosanilor prezentat nici un proiect şi eu nu pot să îl plătesc. Nu pot să semnez”, a afirmat Dan Doboş (foto stânga), directorul Orchestrei Rapsozii Botoşanilor.

Antireclamă până la blesteme

Piederea subită a chefului pentru serviciu s-a răsfrânt şi asupra soţiei. Maria Cobâlă este angajată ca secretar consilier în cadrul instituţiei menţionate şi potrivit noului director a plecat în concediude odihnă cam în aceeaşi perioadă în care soţul său şi-a pierdut funcţia. Când i s-a terminat vacanţa şi-a luat concediu fără plată, după care s-a hotărât să se întoarcă la serviciu. Între timp, deşi are contract cu Rapsozii, Cobâlă ar face antireclamă instituţiei.
„A venit la târg şi îi spunea lui Botgros să nu mai vină să cânte la Botoşani niciodată fiindcă cântă la necuraţi. Şi îi spunea lui Marius să moare, să crape, să nu mai ajungă până mâine, adică deja am intrat pe un subiect care nu cred că e corect”, a afirmat Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.
Acesta susţine că a insistat şi a încercat ca între fostul şi actualul director să existe o colaborare, lucru care, se vede treaba, nu prea este posibil.

Nereguli incredibile descoperite la instituţie

Toate aceste lucruri se întâmplă în condiţiile în care odată cu schimbarea s-au descoperit aspecte incredibile în activitatea unităţii culturale a CJ Botoşani. Printre altele, Ioan Cobâlă a luat salariu pentru studii superioare, deşi nu le are, ani la rând s-au făcut înregistrări în studio pentru persoane din afara instituţiei fără să intre un leu în conturile unităţii, o mulţime de instrumente nu figurează în inventar, deci pe hârtie nu există, iar în timpul unei dispute între fostul şi actualul director, un alt angajat a încărcat ţambalul într-o maşină, lăsând Rapsozii fără respectivul instrument, pe care acum trebuie să îl închirieze.
CITEŞTE ŞI:
Teatru incredibil: Director ţinut de vorbă de fostul director ca angajaţii să poată fura
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Ex-director PDL cu vilă de bugetar, bate toate recordurile la îmbolnăvire politică: 100 de zile de odihnă şi boală după funcţie