Scaunul lui Iliuţă tremură rău, Oprişanu ar sta la pândă, două variante de destituire

Zilele liberalului Viorel Iliuţă în funcţia de manager la Spitalul Judeţean par a fi numărate. Acţiunea efectuată de corpul de control al ministrului Sănătăţii la „Mavromati” ar putea reprezenta o etapă din planul de îndepărtare de pe post a fostului viceprimar.

 


Corpul de control, posibilă unealtă pentru demitere

Conform unor informaţii neoficiale, Gabriel Oprişanu, fost director al celei mai mari unităţi medicale a judeţului şi actual consilier al ministrului Sănătăţii, nu ar fi tocmai străin de verificarea care a avut loc în aceste zile la „Mavromati”. Potrivit legii, directorii de spitale sunt numiţi de Consiliul Judeţean sau Consiliul Local, în funcţie de instituţia cărora li se subordonează, dar pot fi demişi de Ministerul Sănătăţii în cazul în care se constată deficienţe grave în actul de manageriat. Fostul şef de la „Mavromati” şi Psihiatrie a recunoscut pentru Botoşăneanul că se poate uza de această prevedere legală, dar susţine că nu este tentat de postul de director de la Spitalul Judeţean.
„Nu am nici un interes, nici un scop ascuns să preiau acest post şi să zic că, prin absurd, că mi s-ar propune, aş refuza. E o prostie”, ne-a declarat Gabriel Oprişanu, care a adăugat că de pe 14 iulie se află în concediu de odihnă şi că abia de luni se reîntoarce la serviciu.

Se pregăteşte ceva

Pe de altă parte, există însă informaţii că, Gabriel Oprişanu, care tocmai a devenit mai bogat cu câteva sute bune de mii de euro după ce a vândut afacerea cu televiziunea prin cablu, ar fi purtat discuţii cu Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, referitoare la preluarea conducerii Spitalului Judeţean. Inclusiv unii liberali i-ar fi adus la cunoştinţă lui Viorel Iliuţă că i s-ar pregăti debarcarea şi că este următoarea victimă PNL-istă după îndepărtarea conducerii de la SC Eco-Sal SRL.

Controlorii au plecat fără să întocmească un raport

De altfel, acesta s-a plâns că a încercat să explice şefilor de la CJ Botoşani că toate problemele ar fi plecat de la un tub de bioacid expirat, dar că n-a fost cineva interesat de la Judeţ care să îl asculte.
„Controlul efectuat de echipa Ministerului Sănătăţii am înţeles că pleacă de la o reclamaţie şi s-a finalizat în cursul zilei de astăzi (ieri – n.r.), deşi termenul era până mâine (astăzi – n.r.). Echipa de control a cerut o tematică şi un număr important de documente pe care le-au strâns şi au plecat la Bucureşti. Nu există un raport semnat de către conducerea spitalului”, a declarat joi Viorel Iliuţă pentru Somax TV.

Încă o variantă de destituire

CJ s-ar putea prevala şi de faptul că, timp de trei luni la „Mavromati” nu s-au diminuat datoriile, lucru care ar putea permite destituirea managerului. Preşedintele CJ Botoşani deja a cerut demiterea directorilor adjuncţi, săptămâna aceasta anunţând şi el trimiterea unor noi comisii de control la Spitalul Judeţean, dar recunoscând totodată că s-a plictisit să tot uzeze la astfel de practici.
„Dacă o să mergeţi acum în spital, o să observaţi că jumătate din paturi sunt goale, îmi spuneau cei de la corpul de control, veniţi de la Bucureşti. Asistente la serviciu în haine de stradă, jumătate din paturi goale, aşa mi-a spus corpul de control. Că au găsit dezinfectanți, expirați dar eu nu cred. Dar pot să văd pentru că o să verific, că jumătate din paturi sunt goale, că sunt prea mulți angajați, că 86% din venituri pleacă pe salarii, că sunt prea multe secții, mai trebuie reorganizate. O să trimit şi eu corpul de control de la CJ să vadă, dar m-am săturat de comisii, comisii...”, a spus Florin Țurcanu.

Politic, Iliuţă a cam fost deja tras pe linie moartă chiar de colegii liberali

Cert este că, pe plan politic, déjà Viorel Iliuţă a fost trecut oarecum pe linia moartă fiind numit ca şi coordonator, inclusiv pe municipiu, senatorul Viorel Grigoraş, în urma rezultatelor extreme de proaste de la alegerie europarlamentare, unde filiala de aici a obţinut un scor la jumătate faţă de media judeţeană. Iliuţă a rămas teoretic preşedinte PNL Botoşani la municipiu, dar, de fapt, activitatea a preluat-o în mare măsură parlamentarul.
În mai, ministrul social-democrat al Sănătăţii, l-a criticat pe Viorel Iliuţă în faţa jurnaliştilor şi a unei mulţimi de oficialităţi, atunci Nicolae Bănicioiu fiind însoţit de nimeni altul decât Gabriel Oprişanu, membru PSD.  (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Control de la minister la spital: asistente îmbrăcate de stradă, dezinfectanți expirați
[[banner]]
VEZI ŞI:
 Scandal cu ministrul Sănătăţii în curtea Spitalului Judeţean: PSD-ul v-a dat afară! Daţi-i afară pe ăştia doi! VIDEO & FOTOGALERIE