Scaune de conducere „cu pioneze” pentru o parte din directorii de şcoli

 

Situaţia unor directori ai unităţilor de învăţământ de la nivel local este pusă sub semnul întrebării. Este vorba despre acei şefi ai unor şcoli care au obţinut hotărâri judecătoreşti privind majorarea drepturilor salariale, prin acţionarea Ministerului Educaţiei în instanţă. Motivul ar fi faptul că, astfel a fost creat un conflict de interese, în condiţiile în care directorul de şcoală este reprezentantul legal al instituţiei şcolare şi implicit a ministerului, dar în acelaşi timp ar fi fost parte şi în procese.
Potrivit inspectorului şcolar general, până la finele acestei săptămâni va fi efectuată o centralizare a unităţilor de învăţământ unde directorii de şcoli au obţinut hotărâri judecătoreşti, care va fi transmisă la minister, urmând ca ulterior să fie luate şi măsurile care se impun. „Una dintre cele mai importante atribuţii ale directorilor de şcoală este reprezentarea statului în instanţe sau în relaţiile cu terţi, lucru care din păcate în judeţul Botoşani nu s-a realizat, decât în foarte puţine unităţi de învăţământ. Directorii au fost parte în proces şi nu şi-au reprezentat instituţia, ceea ce cred că este un lucru destul de grav”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ.
Potrivit şefei educaţiei botoşănene, situaţia, odată întocmită, va fi imediat transmisă la Ministerul Educaţiei. „Deocamdată analizăm situaţia pentru că trebuie trimisă la minister, sunt foarte multe hotărâri judecătoreşti, va fi centralizată şi vom vedea ce măsuri se vor lua, din primele constatări a rezultat că nu s-au apărat directorii în instanţă, ei fiind parte în proces, dar în acelaşi timp reprezentant legal al instituţiei”, a mai spus Ada Macovei. Din totalul de 150 de directori de unităţi de învăţământ din judeţ, din primele constatări, foarte puţini şi-ar fi apărat şcoala. Printre aceştia s-ar afla Corneliu Furtună, directorul Colegiului „Grigore Antipa”, Loredana Secrieru, directorul Şcolii Populare de Arte „Ion Pillat” Dorohoi şi Costică Voinea Axinte, directorul Colegiului „Elie Radu”.