În primă fază, conform calendarului, comisia de evaluare a proiectelor depuse pe sesiunea de finanțări nerambursabile în baza legii sportului trebuia să se întrunească pe 2 iulie.
A intrat efectiv în lucrări patru zile mai târziu, iar din acest motiv s-a produs o decalare resimțită inclusiv la perioada de depunere a contestațiilor, probabil cea mai tulbure din calendar.
Așa se face că abia luni, 12 iulie 2021, ar urma să fie ultima zi în care asociațiile sportive nemulțumite de rezultat pot contesta decizia comisiei de evaluare.
Doar că, de luni, pleacă în concediu Liviu Toma, viceprimarul care are calitatea de președinte al comisiei de contestații, după ce omologul său, Bogdan Buhăianu, a condus-o pe cea de evaluare.
„Dumnealor au transmis faptul că își doresc ca această comisie să fie completată cu un alt consilier local”,
Liviu Toma, viceprimar
Dacă la comisia de evaluare, prin votul consilierilor s-au stabilit și rezerve, în schimb la cea de contestație s-a scăpat din vedere acest lucru.
Consilierii locali vor propune o altă persoană care îl va înlocui pe Liviu Toma, care crede că: „orice schimbare de persoane dintr-o comisie, pe parcursul jocului, nu-i văzută cu ochi buni, cred că înțelegeți la ce mă refer”, și continuă afirmând că la momentul în care a solicitat aprobarea concediului nu avea cunoștință de faptul că vor exista decalaje.
Deja, până vineri au fost depuse trei contestații din partea: Asociația Club Sportiv Basseball „Thunderrwolves”, Asociația Sportivă Fotbal Club Botoșani și Club Sportiv Dante Botoșani.
„Luni este termenul limită (...). Trebuie respectat ultimul calendar stabilit, mai pot apărea surprize. Interesant este faptul că am văzut că, pe lângă punctaj, solicită un volum mare de date astfel încât și membrii comisiei nu vor putea lua într-o zi o decizie. Vor trebui să se întâlnească în câteva ședințe pentru a lua cea mai bună decizie pentru că, în prezentare, contestațiile sunt destul de consistente, fiecare contestă mai multe chestiuni”,
Liviu Toma, viceprimar
Nu în ultimul rând, edilul este de părere că din comisie, pe lângă cei trei consilieri locali, ar trebui să facă parte și un jurist din Primăria Botoșani, care să intervină pe partea de asistență tehnică din punct de vedere juridic.
„Se contestă foarte mult nerespectarea articolelor de lege care le-au dat posibilitatea tuturor să se înscrie, iar mai târziu apare o mențiune a faptului că nu îndeplineau condițiile la un anumit criteriu. Este un comentariu pe care nu vreau să-l dezvolt mai mult de atât. La un moment dat m-au sunat și pe mine anumite persoane: cum vezi, ce crezi? Nu pot eu să mă antepronunț înainte de a vedea contestațiile. La momentul respectiv aveam doar ce apăruse în presă”,
Liviu Toma, viceprimar
Emoțional, fără acces la documente, viceprimarul de la Pro România pare să se regăsească în rândul susținătorilor fotbalului de la Botoșani: „Dacă e să spun lucrurilor pe nume FC Botoșani în toți anii a avut câștig de cauză, nu mă așteptam nici eu ca rezultatul să fie altul, nu o comentez pentru că nu am toate materialele la îndemână și m-aș pronunța doar pe emoție și chestiuni pe care și eu le-am considerat că așa ar fi fost normal”.
Luni, probabil, în timpul ședinței extraordinare de Consiliu Local anunțată de la ora 10:00, se va ști și componența totală a comisiei de contestații care se pare, anul acesta, urmează să aibă o misiune dificilă având în vedere scandalul izbucnit după anunțarea rezultatului de către comisia de evaluare, care a decis să acorde 1 milion de lei unei echipe cu performanțe zero în ultimul sezon, lucru fără precedent la Botoșani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: