Tânărul a atras atenția după ce, urcat pe capota unei mașini, a început să facă scandal, continuând la fel și la spital.
Joi seară, în jurul orelor 20.00, un echipaj de jandarmi a observat un tânăr care sărea pe capota unui autovehicul parcat la intersecția străzilor Elena Doamna și Vornic Boldur.
Din motive doar de el știute, bărbatul a provocat un scandal de amploare, finalizat cu injurii și amenințări la adresa proprietarului mașinii, jandarmii fiind nevoiți să procedeze la imobilizarea acestuia, din cauza comportamentului agresiv adoptat și a refuzului total de cooperare.
Scandalagiul a avut aceeași atitudine și la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Mavromati, în cele din urmă fiind internat pe Secția Psihiatrie, nu înainte de a fi sancționat cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei pentru faptele contravenționale săvârșite.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: