SCANDAL uriaș de la o conductă ilegală descoperită de Nova Apaserv: Mii de metri cubi luați din rețeaua publică pentru a alimenta un iaz privat, polițiștii au deschis dosar penal – VIDEO & GALERIE FOTO

Dimineața zilei de 1 iulie 2022, în jur de ora 9:00. Telefoanele jurnaliștilor de la Botoșăneanul încep să fie apelate de către mai multe persoane. În câteva cuvinte, ni se transmite că angajații SC Nova Apaserv SA au descoperit o conductă ilegală cu ajutorul căreia se preiau din rețea cantități uriașe de apă și se transferă într-un iaz privat. Ni se cere prezența la fața locului și ni se spune sec: „nu vă spun al cui este iazul, pentru că sigur nu mai veniți”.

 

Apa ajunsă lux la Botoșani, vărsată într-un iaz privat

 

Reprezentanții Nova Apaserv împreună cu echipajul local de poliție solicitat prin 112 se aflau pe marginea unui iaz din Ipotești, comuna Mihai Eminescu. Acolo, la un hidrant suprateran a fost montat un dispozitiv atașat la un furtun care mai departe era conectat la o conductă îngropată ce prelua apa din rețeaua publică și o direcționa către un iaz aflat undeva la câteva zeci de metri distanță.

 

Mii de metri cubi de apă erau astfel pierduți din rețeaua care trebuie să asigure apă pentru întreg județul, în vremuri în care pompierii transportă apă cu cisternele, iar mii de botoșăneni nu beneficiază deloc de acest serviciu.

 

În mai multe comune ale județului, apa este furnizată doar câteva ore pe zi, câteva zile pe săptămână, într-o perioadă cu temperaturi caniculare.

 

În tot acest peisaj, o cantitate impresionantă este folosită pentru alimentarea unui iaz.

 

 

Descoperirea a fost făcută de serviciul antifraudă din cadrul SC Nova Apaserv SA.

 

„Un furtun care pleacă din hidrant alimentează o țeavă pe o distanță de vreo 50 de metri și dacă toată lumea spunea că este caniculă, că nu se asigură agentul de către angajații Nova Apaserv, priviți un caz. În care apa, despre care nu știe nimeni de când este dat drumul pentru alimentarea acestui iaz, stau și mă întreb dacă proprietarul realizează gravitatea faptei, având în vedere seceta și faptul că toată lumea iese în față acum, pe bună dreptate. Proprietarul, dacă se simte puțin atins de ceea ce se întâmplă în jurul lui și dacă chiar îi pasă de problemele comunității noastre, a oamenilor simpli care spun că nu au ce pune pe masă din cauza lipsei apei...? Animalele suferă”,

Sorin Ciobanu, șef serviciul antifraudă SC Nova Apaserv SA.

 

Pentru acoperirea conductei clandestine a existat un consum serios de resurse întrucât țeava a fost îngropată pentru a nu fi vizibilă. Lângă hidrant putea fi observat furtunul, însă probabil că necunoscătorilor nu le-ar fi atras atenția. Nu însă și pentru inginerii de la compania de apă.

 

 

„Lucrarea este făcută așa, la sfidarea tuturor, în sensul în care este la stradă, făcută în timpul zilei. Nu știu ce a gândit persoana care a făcut această lucrare. Cert este că ne simțim efectiv ofensați de atitudinea anumitor persoane. Nu știm cine este proprietarul acestui iaz, ne vom adresa Primăriei, nu vreau să fac presupuneri sau afirmări doar pe baza celor declarate de către locuitorii comunei”,

Sorin Ciobanu, șef serviciul antifraudă SC Nova Apaserv SA.

 

Ar fi alimentat un cartier întreg

 

Debitul de scurgere în iaz era unul destul de puternic, iar reprezentantii Nova Apaserv urmează să efectueze calcule pentru a determina exact pierderile cauzate în rețea: „Și vom transmite și pierderea care este. Dar pot să vă spun că debitul este de aproximativ 80 mc pe oră. Dacă facem un calcul sumar la o săptămână, cred că dăm de o cantitate care ar fi putut alimenta un cartier întreg. Dar se pare că pentru unii nu contează astfel de lucruri”.

 

Sorin Ciobanu conduce serviciul antifraudă din cadrul companiei de apă și canalizare de mai multe luni și spune că în tot acest timp a descoperit o sumedenie de astfel de cazuri: „De vreo patru luni, de când funcționează acest serviciu, nu a fost zi să nu ieșim în teren și nu a fost caz să nu găsim ceva în afara legii. Au fost și de genul acesta, cu iazuri, cu abatoare, cu service-uri, cu spălătorii auto, cu depozite de flori, operatori economici mari”.

 

 

Au fost prelevate inclusiv probe de apă care să fie analizate la laborator, pentru a determina că provine din rețea: „Nu cred că vor mai exista dubii vizavi de locul din care provine această scurgere de apă voluntară. Nu mai este involuntară, înțeleg, mai crapă, mai apar probleme, dar atunci când vorbim de o investiție majoră, prin care s-a considerat că se poate amortiza în timp prin acest furt, din punctul meu de vedere, acesta este un furt făcut cu bună știință”.

 

Viceprimarul care s-a nimerit... prin zonă

 

La scurt timp, în zonă și-a făcut apariția Valeriu Drobotă, viceprimarul comunei Mihai Eminescu care a explicat că trecea din... întâmplare și a văzut grupul de oameni, jurnaliști și polițiști: „Treceam pe drum pe aici și am văzut că erați... aveți nevoie de prezența mea aici?”.

 

Sorin Ciobanu i-a explicat despre ce este vorba: pe scurt, că se preia apă ilegal, cu ajutorul hidrantului.

 

Viceprimarul a încercat să explice: „Eu oficial pot să vă spun. Aici este un hidrant, se folosește pentru... datorită consumului mare de apă din Cucorăni, pentru că și acolo pompele de apă pompează și pentru Avicola, o parte din zonă rămâne fără apă. Și am înțeles că se fac aerisiri”.

 

 

  • Este contorizată apa?, l-a întrebat mai departe Sorin Ciobanu.

 

„Eu nu vorbesc de unde se duce apa, eu vorbesc de hidrant, eu mă opresc la limita hidrantului, a domeniului public. Eu tehnic vorbesc despre soluția asta, pe care o știu și domnii de la Nova Apaserv”,

Valeriu Drobotă, viceprimarul comunei Mihai Eminescu (foto jos)

 

 

Întrebarea cea mai importantă a venit de la inginerul Claudiu Bălan: „Curiozitatea mea, pentru că stau de două ore aici, al cui este iazul acesta?”.

 

Oficial, nimeni nu știe al cui e iazul, neoficial toată lumea

 

„Terenul este înstrăinat, dar cu asta vă rog să luați legătura cu organele abilitate”, a răspuns viceprimarul. Când s-a insistat asupra întrebării, având în vedere că Valeriu Drobotă este de o mulțime de ani viceprimar într-o comună în care în general se cunosc proprietățile importante și chiar oamenii între ei, a continuat încăpățânat: „Nu știu al cui este acest iaz, este o proprietate privată”.

 

Șeful de la Antifraudă de la Nova Apaserv a încercat totuși să-l facă să conștientizeze gravitatea faptei de la fața locului și i-a explicat indicându-i hidrantul, conducta și urmele lăsate de lucrările care au fost făcute pentru acoprirea ei, moment în care Valeriu Drobotă a ridicat mâinile și a spus doar: „Nu vreau să fac niciun comentariu”.

 

Încercări penibile de inducere în eroare a celor prezenți

 

A rămas în zonă Valeriu Drobotă și s-a comportat oarecum ca un „moșier pe propria moșie”, aruncând ironii către jurnaliști despre cât este de fotogenic și vorbind mereu la telefon pentru a transmite probabil ce se întâmplă lângă iaz.

 

A depășit limita bunului simț și a atribuțiilor de serviciu având în vedere gravitatea situației, fără ca polițiștii să reacționeze. A făcut-o la momentul în care un angajat al Primăriei a ajuns cu o cheie specială prin care se putea închide sau deschide apa din hidrant. Sorin Ciobanu a cerut ca apa să fie închisă la momentul în care se ajunge pe malul iazului pentru a se testa dacă se oprește debitul și la ieșirea din țeavă, în iaz. În timpul deplasării, inginerii de la Nova Apaserv au început să strige de lângă hidrant că viceprimarul i-a cerut muncitorului să închidă apa repede și să plece imediat cu cheia.

 

În acest moment care a produs stupoare efectiv, Valeriu Drobotă a încercat o serie de scuze:

 

„Dar doar s-a oprit apa instant, dle inginer...” și s-a scuzat cum că n-ar fi auzit de testul care se dorea a fi făcut, deși reprezentanții Nova Apaserv susțineau că ilegalitatea era îndeajuns de clară. La capăt, pe malul iazului, din conductă nu s-a mai scurs niciun strop de apă.

 

În tot acest timp, sunau și telefoanele celor de la „Apă”. De la „bază” se transmitea că au început să zbârnâie telefoanele și că se fac presiuni pentru ca toată lumea să părăsească zona și să se renunțe la control.

 

Nu s-a specificat cine anume face respectivele presiuni.

 

Gireadă: Nu-mi aparține niciun iaz

 

Primarul Verginel Gireadă se afla la Piatra Neamț la momentul controlului și a sunat pentru a se interesa despre ce anume se întâmplă. Și, mai ales, după ce a fost acuzat că iazul îi aparține.

 

„Nu-mi aparține niciun iaz, nu este proprietatea mea. Este greșit, toate oile din sat beau apă de acolo și când aerisește, decât să se ducă apa de-aiurea, mai degrabă dăm drumul să se ducă într-o baltă. Apa Nova știe că aerisim tot timpul acolo, că ei nu vin, nici la aerisire, nici la pompare. Primăria face asta”,

Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu

 

Mai departe a spus că un angajat al Primăriei se trezește în fiecare dimineață la ora 4:00 pentru a aerisi hidrantul, adică pentru a scoate aerul din rețea.

 

Pentru că altfel, oamenii ar rămâne fără apă.

 

„Le arătăm că, dacă noi nu ne mai implicăm, două sate nu mai au apă. Pentru că, dacă noi nu ne mai implicăm și facem treaba lor, tot noi ieșim rău. Tot noi aerisim când ăia rămân fără apă, întâi curge jumătate de oră de aer pe rețea și apoi apa. Iazul e al comunei, dar terenul de deasupra este al altei persoane. Iazul e al satului, e de a bea oile și vacile apă de acolo, e a satului. 

Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu

 

Inginerii de la Nova Apaserv îl contrazic și susțin că la respectivul hidrant nu este necesară aerisirea.

 

„În cazul în care se află la o cotă mai înaltă față de zonă, se folosește pentru aerisirea rețelei. Hidrantul din acest caz, nefiind la o cotă înaltă, nu este necesară aerisirea rețelei în acest punct. Dacă ne uităm la cota pe care o are terenul, nu este una înaltă, care să presupună aerisirea rețelei de apă. La golirea și reumplerea conductei se utilizează dispozitive de aerisire”,

Claudiu Bălan, inginer automatist SC Nova Apaserv SA

 

Hidrant suprateran are rol principal stingere a incendiilor, iar ca rol secundar aerisirea, însă inginerii subliniază că în cazul de față nu a fost necesară.

 

 

Cea mai rapidă rezolvare a unui dosar penal?

 

Un echipaj de polițiști de la postul din comună a asistat la toate scenele, fără să intervină nici măcar la momentul în care viceprimarul fugărea muncitorul cu cheia.

 

Ba chiar, la un moment dat șeful de post a arătat că în opinia sa, la prima vedere pare să fie vorba despre un autor necunoscut care a efectuat lucrările pentru acoperirea conductei clandestine. Cel mai probabil o persoană necunoscută care, în anonimat a investit multe resurse pentru a duce apă în iazul care ar fi al satului, conform primarului.

 

Deși pare greu de crezut, unii membri ai echipajului păreau mult mai preocupați să legitimeze jurnalliștii prezenți la fața locului decât să prindă autorul branșării nelegale.

 

Ulterior au fost solicitați polițiști criminaliști din Botoșani, Inspectoratul de Poliție Județean anunțând ulterior faptul că astăzi, 1 iulie 2022, polițiștii din Botoșani au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană, din comuna Mihai Eminescu, ar fi colectat în mod neautorizat, resursă de apă din rețeaua publică de alimentare, pe care, ulterior ar fi direcționat-o intr-un iaz, din aceeași localitate. 

 

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-ar fi produs fapta, iar in funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale”,

agent Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

 

Presiuni pentru stoparea controlului

 

Dispozitivul montat pe hidrant pentru a fi conectat la conducta clandestină a fost preluat de polițiști, iar angajații Nova Apaserv au montat un sigiliu pentru a nu se mai încerca un furt ulterior din rețeaua publică.

 

Ulterior, unii jurnaliști au primit telefoane, s-au făcut presiuni asupra lor și au renunțat la subiect. Nu în ultimul rând și angajații de la compania de apă ar fi primit amenințări „cu distrugerea” pentru că au deconspirat conducta ilegală care alimenta „iazul satului Ipotești”.