Luni, 23 mai 2016, ora 15.15, a fost depistat pe strada Pacea din municipiul Botoşani, un autoturism condus de V. Ş. de 31 de ani, din comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani.
Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0.49 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În timpul acestei proceduri, conducătorul auto a devenit agresiv şi a provocat scandal, adresând cuvinte vulgare persoanelor din jur, provocând indignarea pacienţilor, tulburând ordinea şi liniştea publică, astfel încât a fost necesară imobilizarea acestuia prin încătuşare.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, comunicat IPJ Botoșani.
CITEȘTE: Șoferi aghezmuiți, treziți la realitate de polițiști după ce au petrecut de Constantin și Elena